Bănci și Asigurări

ZF Live. Csaba Balint, analist macroeconomic la OTP Bank: În România vedem o creştere a vulnerabilităţilor din punct de vedere economic, dar vedem o probabilitate scăzută pentru o criză precum cea din 2009

ZF Live. Csaba Balint, analist macroeconomic la OTP Bank:...

Autor: Alexandra Cepăreanu

24.05.2019, 16:40 499

„În principiu, în cazul în care salariile cresc, ne bucurăm, dar este foarte important să păstrăm un echilibru între salarii şi productivitate. În cazul în care apar decalaje, ajungem la anumite probleme pe care le putem observa în presiunile inflaţioniste sau în deficitul de cont curent“, apreciază analistul OTP Bank.

România înregistrează o creştere a vulnerabilităţilor din punct de vedere econo­mic, iar salariile au cresecut mai repede decât productivitatea, însă există o probabilitate scăzută precum ţara să se confrunte cu o criză economică ca cea din 2009, a spus în cadrul emisiunii de business ZF Live Csaba Balint, analist macroeconomic în cadrul OTP Bank, premiat de organizaţia internaţională de cercetare economică Consensus Economics pentru cele mai exacte estimări macro­eco­nomice din România.

„În România vedem o creştere a vul­nerabilităţilor din punct de vedere econo­mic. Salariile au crescut mai repede decât pro­duc­ti­vitatea şi vom aveam nevoie de o ajustare şi ar fi bine să promovăm şi eco­no­misirea. Dacă am avea economisiri mai mari, iar surplusul care apare din salarii nu ar merge tot spre con­sum şi import, am putea să construim re­zerve pentru perioade mai dificile, care la un moment dat vor veni. Sperăm că nu va fi un şoc atât de semnificativ ca în 2009, acum vedem o probabi­litate scăzută pentru o criză precum cea din 2009, dar este bine să ne uităm şi la economisiri şi investiţii pentru că deja consumul creşte prea repede“, a spus Csaba Balint.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO