Bănci și Asigurări

ZF Live. Radu Gheţea, preşedintele Libra Bank: Dobânzile vor creşte şi la credite şi la depozite. Cursul nu se ştie cât mai poate fi ţinut sub 5 lei. Băncile vor continua creditarea, dar analizează client cu client. Sunt discuţii legate de finanţarea deficitului bugetar

Radu Gheţea, preşedintele boardului Libra Internet Bank: În contextul actual, cei care au resurse financiare diponibile nu vor fi foarte entuziaşti să vină într-o ţară aproape de conflict.

Radu Gheţea, preşedintele boardului Libra Internet Bank: În contextul actual, cei care au resurse financiare diponibile nu vor fi foarte entuziaşti să vină într-o ţară aproape de conflict.

Autor: Mircea Nica

13.03.2022, 13:01 11309

„Probabil că în acest an vom asista şi la cursuri de peste 5 lei. Înainte de izbucnirea războiului din Ucraina, eu eram convins că în 2022 vom avea tot un curs sub 5 lei, dar acum nu este prea simplu să ţii un curs sub 5 lei când preţul petrolului s-a dus unde s-a dus, când energia costă foarte mult şi când ai la câteva sute de kilometri un conflict armat de o astfel de magnitudine“, susţine Radu Gheţea, preşedinte CA, Libra Internet Bank.

Semnalele date de Banca Naţio­na­lă privind creşterea dobânzii de politică monetară chiar îna­inte de război încep să-şi ara­te efectele şi în dobânzile pe care le practică băncile, a spus Radu Gheţea, preşedintele Consiliului de Administraţie al Libra Internet Bank.

„Am văzut deja că băncile au început să ridice dobânzile oferite la depozite, nu nu­mai pentru a-i calma pe cei care doresc să-şi retragă banii şi să şi-i ţină la saltea. Credeam că nu vom mai ajunge să vorbim des­pre aşa ceva, despre banii la saltea. Dobânzile vor creşte, e normal. Semnalele date de Banca Naţională privind creşterea dobânzii de politică monetară chiar înainte de război încep să-şi arate efectele şi în dobânzile pe care le practică băncile. Am văzut că se apropie de 4% pe an la lei, este în corelare strânsă cu ce se întâmplă şi la do­bânzile la tit­lurile de stat, de 4,50% pe un an. Sunt con­vins că vor mai creşte şi acolo“, a spus Radu Gheţea la emisiunea de business ZF Live.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO