• Leu / EUR4.9211
  • Leu / GBP5.7073
  • Leu / USD4.6615
BCR Eu Office

Un business în care mai trebuie investite 17 mld. euro

Un business în care mai trebuie investite 17 mld. euro

Autor: Adelina Mihai

26.09.2011, 00:06 560

Aproape 3 miliarde de euro din cele 20 puse la dispoziţie de UE au intrat în economia românească din 2007 încoace, iar câteva sute sau chiar mii de IMM-uri au reuşit să su­pra­vieţuiască în criză datorită finan­ţă­rilor nerambursabile. Totuşi, una dintre cele mai mari pro­ble­me întâmpinate de antreprenori a fost accesul la finan­ţare, iar aici băncile au jucat un rol-cheie în absorbţia de bani europeni, deşi nu de puţine ori au impus restricţii des­tul de dure la creditare. Creşterea gradului de absor­bţie a fondurilor europene, care în prezent se situează undeva în jurul valorii de 13%, este singura soluţie pentru o îmbunătăţire a economiei în 2012, având în vedere că ofi­cialii şi-au ajustat recent prognozele de creştere economică de la 3,5 - 4% la 2 - 3%.

Numirea fostului comisar european Leonard Orban la conducerea Ministerului Afacerilor Externe, o instituţie proaspăt înfiinţată pentru a accelera ritmul de absorbţie a fondurilor de la Bruxelles, este un prim pas prin care se arată că este nevoie de o eficientizare la nivelul struc­turilor de stat care gestionează fondurile europene. Însă atât timp cât nu vor avea acces la finanţări din surse alternative, se vor confrunta cu modificări legislative dese şi vor folosi banii europeni exclusiv pentru a supravieţui unei perioade economice incerte, este puţin probabil ca beneficiarii să atragă în economie restul de 17 mld. euro.

Abia 2013 va fi anul în care se va trage linie în bilanţul prin care România arată că a ştiut să folosească banii şi tot atunci, dacă îşi va face temele, va primi o alocare financiară semnificativă şi pentru următorul exerciţiu financiar din perioada 2014 - 2020.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - astăzi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9211
Diferență: 0,0386
Ieri: 4.9192
Azi: 4.6615
Diferență: -0,5058
Ieri: 4.6852
Azi: 5.7073
Diferență: 0,1949
Ieri: 5.6962
Azi: 4.9963
Diferență: 0,4544
Ieri: 4.9737