Proiectul de buget pentru 2021 este aşteptat astăzi să fie publicat. Principala provocare este reducerea deficitului bugetar până undeva la 7% din PIB, potrivit angajamentului pe care România şi l-a luat în faţa Comisiei Europene. România deja se află în procedura de deficit excesiv şi dacă pentru 2020 toate statele au avut parte de înţelegere, din 2021 deficitele bugetare trebuie să scadă.
2020, anul cu cea mai violentă criză venită de nicăieri, a fost şi an electoral pentru România, astfel că politicul a evitat măsuri care ar fi putut să scadă din capitalul electoral. Acum, cu un respiro electoral până în 2023, până la alegerile europarlamentare, guvernul are mai mult spaţiu de manevră pentru micşorarea cheltuielilor. Prima măsură cu impact semnificativ a fost îngheţarea salariilor bugetare, care, alături de alte măsuri, ar aduce o economie la bugetul de stat de 17 mld. lei. Recent, alte măsuri cu impact mai mic s-au discutat în spaţiul public, cum ar fi suspendarea voucherelor de vacanţă în 2021 sau eliminarea gratuităţii circulaţiei cu trenul pentru studenţi.
Pe partea de venituri, creşterea economică prognozată de guvern de 4,3% în 2021 este uşor sub estimările analiştilor economici, care văd o creştere economică de 3-4% în 2021. Creşterea de taxe nu este o soluţie, cel puţin nu în acest moment, în contextul în care, spun analiştii economici, economia este fragilă şi riscă să reintre în recesiune dacă este bruscată.
Astfel, guvernul trebuie să se orienteze către o colectare mai bună la bugetul de stat, capitol la care România este la coada Europei.
Pe hârtie, bugetul se va închide şi va conţine, probabil, mult-promisele investiţii masive. Provocarea guvernului, de-a lungul anului, va fi să nu se abată foarte tare de la parametrii stabiliţi în proiectul de buget, economia să crească aproape de aşteptări şi situaţia medicală împreună cu vaccinarea să urmeze tendinţa prognozată.
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE