Buget 2021

Cristian Erbaşu, Construcţii Erbaşu: Panta de revenire pe care noi o aşteptăm să apară în 2022 s-ar putea să se prelungească chiar până în 2024. În construcţii, căderile sunt mai lente, dar şi revenirile sunt mai greoaie

02.02.2021, 16:30 Autor: Miruna Diaconu

„Pentru companiile mari nu există prea multe soluţii, nu doar în România, ci la nivelul Uniunii Europene, încă se negociază programe pentru astfel de companii. Acestea sunt întru totul dependente de proiectele de anvergură.“

Cristian Erbaşu, proprietar al Con­struc­ţii Erbaşu şi vicepreşedintele Federaţiei Patro­natelor Societăţilor din Construcţii (FPSC), consideră că estimarea privind revenirea economiei s-ar putea prelungi chiar şi până în 2024. Construcţii Erbaşu a avut afaceri de 703 milioane de lei în 2019. Dincolo de afacerile în domeniul construcţiilor, Cristian Erbaşu are afaceri şi în domeniul alimentar, dar şi în turism, prin hotelul ibis Styles Bucharest Erbas, din zona Aviaţiei.

„Panta de revenire pe care noi o aşteptăm să apară şi să se simtă în 2022, s-ar putea prelungi până în 2023 sau 2024. S-ar putea să fiu pesimist, dar eu privesc lucrurile şi din punctul de vedere al unui antreprenor dintr-un domeniu cu o inerţie mai mare, în general în construcţii reacţia este mai mare decât în domeniul serviciilor. În construcţii, căderile sunt mai lente, dar şi revenirile sunt mai greoaie“, spune Cristian Erbaşu, proprietar al Construcţii Erbaşu şi vicepreşedintele Fede­raţiei Patronatelor Societăţilor din Construcţii (FPSC), în cadrul videoconferinţei organizate de Ziarul Financiar în parteneriat cu BRD Groupe Société Générale - Buget 2021: Cum pregătim viitorul?.

În ceea ce priveşte previziunile pentru anul acesta, antreprenorul spune că este dificil să creeze un tablou cu privire la ce urmează să se întâmple pentru că evoluţia pandemiei este destul de incertă, ceea ce nu îi permite să aibă o viziune destul de clară asupra acestui an.

„Eu am avantajul că pe lângă activitatea de bază pe care noi o avem în grup şi anume construcţiile, avem activităţi destul de largi şi în turism, agricultură, industria alimentară.“

„Pe un spectru mai mare am observat diferenţe foarte mari între un domeniu şi altul, chiar dacă ele sunt interconectate. Niciunul nu îşi va reveni izolat de celelalte domenii, evident că sunt curbe diferite de cădere şi ridicare, de la un domeniu la altul, dar cred că economia se va redresa pe termen mediu şi lung pe de-a-ntregul, nu va fi pe sectoare“, precizează Cristian Erbaşu.

Anul 2019 a fost unul bun pentru sectorul de construcţii, ceea ce a însemnat o bază de susţinere pentru anul 2020. În domeniul construcţiilor, mai puţin de 20% din forţa de muncă poate lucra de acasă şi chiar şi acei oameni pot face acest lucru temporar şi parţial. Astfel, companiile de construcţii s-au adaptat noilor condiţii de lucru, dar nu a reprezentat acest lucru o problemă pentru desfăşurarea proiectelor.

„Nu s-au blocat proiecte din cauza acestor probleme de muncă şi de defăşurare a activităţii. A fost bine că au continuat proiectele, finanţările, în mare parte, nu s-au oprit, însă cum am preconizat în primăvara lui 2020, dacă proiectele care se derulau s-au dus spre sfârşit, noile proiecte au întârziat să apară, prudenţa era evident că îşi face prezenţa atât din punct de vedere al investitorilor privaţi, dar şi statul a avut probleme mari în a implementa proiecte mari, de anvergura“, adaugă Cristian Erbaşu.

Antreprenorul spune că ar putea exista o mare problemă în privinţa granturilor pentru IMM-uri oferite de către guvern. Dacă IMM-urile au reuşit să obţină finanţarea este posibil ca ulterior piaţa să nu le mai ofere posibilitatea de a capacita investiţia, riscând să ajungă chiar şi la faliment.

Totodată, în 2020, nu doar companiile mici au întâmpinat dificultăţi din cauza pandemiei, ci şi companiile mari, cărora nu le-a fost destinată niciun fel de program de sprijin în România sau în Uniunea Europeană.

„Pentru companiile mari, grupurile de firme, nu există prea multe soluţii, nu doar în România, ci la nivelul UE, încă se negociază programe pentru astfel de companii, iar acestea sunt întru totul dependente de proiectele de anvergură, încă se negociază în privinţa proiectelor mari, domeniile care vor fi abordate în programele de rezilienţă“, mai spune Cristian Erbaşu.

În videoconferinţa organizată de Ziarul Financiar în parteneriat cu BRD, Buget 2021: Cum pregătim viitorul?, s-a discutat despre cum au reuşit companiile să supravieţuiască anului pandemic, dar şi care sunt perspectivele acestui an şi când este aşteptată revenirea economiei.

Ziarul Financiar împreună cu partenerul său BRD-SocGen propune un „turneu virtual“ de cinci videoconferinţe regionale la care vor fi aduşi la aceeaşi masă antreprenori, CEO, bancheri, macroeconomişti, experţi şi analişti pentru a se sfătui împreună cum e mai bine să abordeze 2021.

ZF Buget 2021 este o serie de videoconferinţe realizate de Ziarul Financiar cu susţinerea Buget 2021