• Leu / EUR4.9479
  • Leu / GBP5.5370
  • Leu / USD5.1794
Burse - Fonduri mutuale

Din 16 august investitorii vor putea tranzacţiona acţiuni Banca Transilvania la 20 de lei pe unitate şi nu 2 lei, ca acum, pe fondul consolidării valorii nominale. Valoarea portofoliilor rămâne neschimbată

Din 16 august investitorii vor putea tranzacţiona acţiuni Banca Transilvania la 20 de lei pe unitate şi nu 2 lei, ca acum, pe fondul consolidării valorii nominale. Valoarea portofoliilor rămâne neschimbată

Marcel Murgoci, Estinvest: Totodată, vrea să iasă din zona acţiunilor cu preţ mic (penny stock), iar investitorii vor avea o imagine mult mai bună pentru a compara evoluţia preţului celor două bănci importante cotate la BVB.

Autor: Liviu Popescu

12.08.2022, 07:30 8193

♦ Tranzacţionarea cu acţiuni TLV va fi suspendată pe 16 august 2022 la Bursa de Valori Bucureşti ♦ Durata? Cel mai probabil câteva zile, pentru a trece ciclul de decontare ♦ Banca de la Cluj vrea să iasă din zona acţiunilor cu preţ „mic“, adică penny stocks.

Din 16 august 2022 investitorii de la Bursa de Valori Bucureşti vor putea cumpăra şi vinde acţiuni la Banca Transilvania (TLV) la preţul de circa 20 de lei pe unitate, faţă de 2 lei în prezent, ca urmare a consolidării valorii nominale, ceea ce presupune o creştere de zece ori a preţului şi în acelaşi timp o scădere de zece ori a numărului de acţiuni.

Astfel, investitorii trebuie să ştie că în primul rând valoarea portofoliilor rămâne neschimbată şi în al doilea rând că tranzacţionarea cu acţiuni TLV va fi suspen­da­tă timp de câteva zile, începând din 16 august 2022 de la ora 9:45, pentru a trece ciclul de decontare. Decizia de consolidare a valorii nominale a fost luată de acţionarii celei mai mari bănci din România în primăvara acestui an. De exemplu, dacă un investitor are în prezent 1.000 de acţiuni Banca Transil­vania, ceea ce la un preţ de 2 lei pe acţiune înseamnă o investiţie de 2.000 de lei, după 16 august în portofoliul acestuia vor fi 100 de acţiuni la un preţ de 20 de lei pe unitate. „Pentru cei care deţin acţiuni TLV, procesul de conso­lidare a VN înseamnă că deţinerea lor de acţiuni se va reduce de 10 ori, iar preţul de piaţă, teoretic, se va majora de 10 ori. Consider că prin această operaţiune, emi­tentul doreşte să îşi alinieze VN cu a celorlalte bănci importante. Totodată, vrea să iasă din zona acţiunilor cu preţ mic (penny stock), iar investitorii vor avea o imagine mult mai bună pentru a compara evoluţia preţului celor două bănci importante cotate la BVB“, spune Marcel Murgoci, director de tran­zacţionare al Estinvest Focşani, una dintre cele mai vechi societăţi de brokeraj bur­sier. Spre comparaţie, acţiunile BRD se tranzacţionează la 14 lei pe unitate.

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9479
Diferență: 0,085
Ieri: 4.9437
Azi: 5.1794
Diferență: 0,8077
Ieri: 5.1379
Azi: 5.5370
Diferență: -0,2576
Ieri: 5.5513
Azi: 5.2155
Diferență: 0,3869
Ieri: 5.1954