Burse - Fonduri mutuale

2,4 mld. euro s-au evaporat în nici două ore vineri la Bursa de la Bucureşti: Banca Transilvania şi Petrom au pierdut câte 200 de mil. euro fiecare, Chimcomplex minus 150 mil. euro, Nuclearelectrica minus 80 mil. euro

2,4 mld. euro s-au evaporat în nici două ore vineri la...

Autor: Liviu Popescu

04.03.2022, 12:07 82763

12 mld. lei (2,4 mld. euro) s-au evaporat în primele 90 de minute de tranzacţionare ale şedinţei de vineri de la Bursa de la Bucureşti, capitalizarea totală a companiilor ajungând astfel de la 212 miliarde de lei la circa 200 mld. lei, într-un climat extrem de tensionat şi dominat de vânzători.

Indicele principal BET scade cu 5%, iar minusurile sunt pe ordinea zilei şi pe plan extern după ce au apărut informaţii potrivit cărora bombardamentele ruseşti au provocat un incendiu la cea mai mare centrală nucleară din Europa, ceea ridică temerile privind un dezastru nuclear fără precedent.

Oficialii ucraineni au declarat ulterior că incendiul, într-o clădire de instruire a instalaţiei, a fost stins, însă investitorii de pe pieţele de capital reacţionează extrem de negativ.

La Bucureşti, Banca Transilvania scade cu 7% ceea ce înseamnă că cea mai mare bancă din România pierde 1 mld. lei din capitalizare, Petrom scade cu 5%, adică minus 1,2 mld. lei, Chimcomplex minus 14%, adică un declin de 800 mil. lei, iar Nuclearelectrica are minus 400 de mil. lei, potrivit datelor agregate de ZF.

“Vedem panică în pieţele locale şi o corelare cu pieţele europene, unde vedem scăderi importante pe toţi indicii. În continuare vedem că rezultatele financiare preliminare nu mai sunt luate în calcul, fiind cântărit mai mult riscul geopolitic actual”, spune Radu Cojoc, broker al Goldring.

 

 ​