• Leu / EUR5.0934
  • Leu / GBP5.8488
  • Leu / USD4.2881
Burse - Fonduri mutuale

2025 intră în istoria Bursei de Valori Bucureşti: primul an din 2004 încoace cu o singură lună de scădere şi un raliu aproape neîntrerupt spre maxime istorice

2025 intră în istoria Bursei de Valori Bucureşti:...

Autor: Liviu Popescu

30.12.2025, 18:19 7826

2025 intră în istoria Bursei de Valori Bucureşti drept primul an din 2004 încoace în care indicele BET a avut practic doar o singură lună negativă, aprilie, în timp ce restul anului a fost dominat de creşteri aproape neîntrerupte, într-un raliu care a dus piaţa la maxime istorice şi la una dintre cele mai bune performanţe din Europa.

La o privire strict statistică, BET a consemnat două luni „pe minus” în 2025, martie şi aprilie. În realitate însă, scăderea din martie, de doar -0,04%, echivalează mai degrabă cu o stagnare tehnică decât cu o corecţie propriu-zisă. Aprilie rămâne astfel singura lună cu adevărat negativă, cu un recul de aproximativ 2%, într-un an în care piaţa a închis la final cu un avans de circa 45% pe preţ şi de aproximativ 55% dacă sunt incluse dividendele.

O astfel de structură a evoluţiei lunare – un singur episod clar de corecţie într-un an întreg – nu s-a mai repetat la Bursa de Valori Bucureşti din 2004, într-o perioadă complet diferită ca dimensiune, lichiditate şi maturitate a pieţei, potrivit datelor agregate de ZF.

 În ultimii peste 20 de ani, chiar şi anii buni au fost marcaţi de episoade mai consistente de volatilitate, cu trei sau patru luni negative, uneori concentrate în jurul unor şocuri politice sau macroeconomice.

Comparaţia cu 2019, un alt an perceput la vremea lui ca fiind unul favorabil bursei, scoate în evidenţă diferenţa de context. Atunci, BET a avut tot două luni negative, însă piaţa era încă prizoniera declaraţiilor politice şi a incertitudinilor generate de OUG 114, care lovise puternic în sectorul bancar şi energetic la finalul lui 2018. Deşi 2019 a adus o revenire, aceasta a fost fragmentată şi vulnerabilă la discursul politic, iar sentimentul investitorilor a rămas precaut pe tot parcursul anului.

În 2025, tabloul a fost diferit. După un început de an marcat de tensiuni politice şi de o corecţie modestă în primăvară, piaţa a intrat într-un trend ascendent susţinut, cu serii lungi de luni pozitive şi cu corecţii minore, rapid absorbite. Faptul că martie s-a închis practic la egalitate, iar aprilie a fost singura lună cu o scădere vizibilă, arată un nivel ridicat de încredere şi un apetit constant pentru risc.

Bursa de Valori Bucureşti este astăzi mai mare, mai diversificată şi mai bine ancorată în fluxurile de capital instituţional decât în anii anteriori. Prezenţa fondurilor de pensii, ponderea ridicată a companiilor cu politici consistente de dividende şi intrarea unui număr tot mai mare de investitori de retail au contribuit la stabilizarea trendului.

Randamentul anual de aproximativ 54% cu tot cu dividende a venit într-un mod neobişnuit de „liniar” pentru o piaţă emergentă, fără episoade majore de panică sau corecţii bruşte. Acest tip de evoluţie este mai degrabă specific pieţelor dezvoltate în faze mature de bull market decât unei burse considerate mult timp periferice.

Rămâne deschisă întrebarea dacă acest tip de evoluţie poate fi replicat sau dacă 2025 va rămâne o excepţie favorizată de un cumul de factori conjuncturali. Cert este că, din perspectivă istorică, anul se detaşează clar.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Power Summit 2026
Principalele valute BNR - ieri, 13:37
EUR
USD
GBP
Azi: 5.0934
Diferență: 0,0393
Ieri: 5.0914
Azi: 4.2881
Diferență: 0,4215
Ieri: 4.2701
Azi: 5.8488
Diferență: -0,0871
Ieri: 5.8539