Burse - Fonduri mutuale

457.000 de români sunt investitori în fondurile mutuale. Numărul acestora a urcat în anul 2021 cu 30% faţă de 2020. Activele, plus 14% la 25 miliarde de lei

457.000 de români sunt investitori în fondurile...

Autor: Tibi Oprea

10.02.2022, 07:00 247

♦ Numărul investitorilor în fondurile de investiţii deschise locale a urcat în fiecare dintre cele 12 luni ale anului trecut ♦ Peste 100.000 de investitori au intrat anul trecut în fondurile deschise locale ♦ Fondurile de acţiuni, cea mai mare creştere a numărului participanţilor.

Fondurile de investiţii deschise locale au ajuns la o cifră record de 457.716 investitori la finele anului 2021, număr în creştere cu 30,4% sau 106.614 investitori comparativ cu începutul anului, potrivit calculelor realizate de ZF pe baza ultimelor date ale Asociaţiei Administratorilor de Fonduri (AAF), cele de la nivelul lunii decembrie 2021.

Datele agregate de ZF arată că numărul investitorilor în fondurile de investiţii deschise locale a urcat în fiecare dintre cele 12 luni analizate. În primul semestru din 2021, numărul investitorilor a urcat cu 56.355 persoane (16,05%), în timp ce în S2/2021 acesta a urcat cu 50.259 de participanţi (12,3%).

„Amintesc în ceea ce priveşte creşterea numărului de investitori în fonduri in general interesul crescut al acestora faţă de produse care se adresează în special retailului cu accesibilitate foarte largă, încrederea crescută pe care investitorii au dobândit-o faţă de fonduri, profesionalismul administratorilor, randamentele oferite de fondurile de investiţii şi programul educaţional al AAF - Economiseşte inteligent“, spune Horia Gustă, preşedinte al Asociaţiei Administratorilor de Fonduri, pentru ZF.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO