Burse - Fonduri mutuale

AAF: Fondurile deschise de investiţii locale au ajuns la active de 17,8 mld. lei la finele lunii aprilie, în creştere cu 2% de la începutul anului

AAF: Fondurile deschise de investiţii locale au ajuns la...

Autor: Eduard Ivanovici

25.05.2023, 16:56 110

Activele celor 93 de fonduri deschise de investiţii locale au însumat 17,8 miliarde de lei în luna aprilie, echivalentul a 3,6 miliarde de euro, în urcare cu 1,9% în 2023, arată cele mai recente date ale Asociaţiei Administratorilor de Fonduri (AAF).

„Fondurile deschise locale au înregistrat în luna aprilie intrări nete de 13,6 mil. lei (2,8 mil. euro), fiind vizate fondurile de obligaţiuni şi instrumente cu venit fix (29,5 mil. lei) şi cele reunite sub categoria «alte fonduri» (6,1 mil. lei), în vreme ce fondurile diversificate (-21,6 mil. lei), cele de acţiuni (-0,3 mil. lei) şi fondurile de randament absolut (-0,1 mil. lei), au avut ieşiri nete”, conform AAF.

Activele nete ale celor 246 de fonduri deschise şi închise, locale şi străine, s-au apreciat în aprilie cu 1% la 46,2 miliarde de lei, adică 9,4 miliarde de euro. Dinamica de la începutul anului este de plus 0,6%. Intrările nete de luna trecută au însumat 30,8 milioane de lei (6,2 milioane de euro).

Potrivit unei analize realizate de ZF, cu doar 158 de euro pe cap de locuitor, raportat la valoarea activelor industriei fondurilor mutuale deschise, România este pe ultimul loc în Europa la acest capitol, de trei ori mai puţin decât Croaţia, de patru ori sub Grecia şi de zece ori sub Ungaria. Chiar şi Bulgaria se încadrează peste media României, având 168 de euro active/locuitor.

AAF: Fondurile deschise de investiţii locale, la 17,6 mld. lei active în primele trei luni din 2023, minus 21% faţă de anul trecut

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO