Burse - Fonduri mutuale

Achiziţiile fondurilor străine au pus combustibil în acţiunile Petrom: plus de 11% în aprilie

Achiziţiile fondurilor străine au pus combustibil în...

Autor: Roxana Pricop

20.04.2015, 00:08 838

Bursa a închis vineri cu cel mai mare avans din acest an, decuplându-se la extremă de pieţele externe care au raportat cel mai mare declin săptămânal din 2015. Creşterea a fost alimentată de miniraliul înregistrat de acţiunile OMV Petrom, care a avut în spate achiziţiile făcute de fonduri de investiţii, potrivit brokerilor. Deşi fundamentele nu s-au schimbat iar cotaţia petrolului încă nu şi-a revenit, acţiunile Petrom au câştigat 11% în aprilie.

Indicele bursier BET, principala referinţă a bursei de la Bucureşti, din care fac parte cele mai lichide zece acţiuni, au crescut cu 1,69% în şedinţa de vineri, 17 aprilie, până la 7.552,76 puncte. Investitorii au tranzacţionat acţiuni de 10 milioane de euro, în topul tranzacţiilor fiind acţiunile Banca Transilvania, Fondul Proprietatea şi Petrom.

Lider de pluton la creşteri au fost acţiunile OMV Petrom (SNP), care deţin o pondere de 20% în indice. Titlurile SNP au urcat cu 6,12% vineri, revenind la pragul de 0,4025 lei/titlu.

Aprecierea de vineri a titlurilor Petrom este cel mai puternic avans din ultimii patru ani şi a marcat astfel a şaptea şedinţă consecutivă de creştere, interval în care cotaţia a urcat cu 14%. La cotaţia de 0,4025 lei/acţiune, care reprezintă şi maximul şedinţei de vineri, au fost efectuate în ultimele 10 minute un număr ridicat de tranzacţii, inclusiv cu pachete mai mari de acţiuni.

Un preţ mai ridicat pentru titlurile OMV Petrom a fost înregistrat cel mai recent pe 5 ianuarie, prima şedinţă bursieră din acest an, când cotaţia a atins pe parcursul zilei un maxim de 0,4077 lei/uni­tate.

„Am văzut destul de multă agitaţie pe acţiunile OMV Petrom. Creşterea preţului petrolului din ultima perioadă nu justifică această evoluţie. De asemenea, nici datele financiare prognozate de companie pentru anul acesta. Creşterea puternică ar putea fi legată de achiziţia de acţiuni OMV Petrom de către unii investitori mari. În următoarele şedinţe am putea asista la unele corecţii“, a declarat pentru Mediafax directorul de operaţiuni al firme de brokeraj Estinvest, Marcel Murgoci.

Graţie evoluţiei de vineri, acţiunile Petrom şi-au redus declinul faţă de începutul anului la un minus de 1,35%. După primele trei luni din an, acţiunile Petrom aveau un minus de 11%. Evoluţia din primul trimestru a fost cauzată de rezultatele slabe raportate de companie în 2014 (-56% la profitul net), dar şi de un buget pesimist pentru acest an (-50% la profitul net). Cotaţia barilului de petrol şi-a revenit cu 12% în acest an.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO