Burse - Fonduri mutuale

Acţionarii BRD aprobă distribuirea unor dividende de 737 mil. lei din profitul anului 2024. Randament de 5,6% la Bursa de Valori

Acţionarii BRD aprobă distribuirea unor dividende de...

Autor: Liviu Popescu

24.04.2025, 18:08 2435

Acţionarii BRD Soc Gen (BRD), precum francezii de la Societe Generale cu 60%, fonduri de pensii cu 17% şi alţii, au aprobat joi distribuirea unor dividende de 737 mil. lei, echivalentul a 50% din profitul anului 2024. Dividendul brut aprobat este de 1,0581 lei pe acţiune ceea ce la preţurile curente de tranzacţionare de 18,8 lei pe acţiunile BRD echivalează cu un randament de 5,6%, arată calculele realizate de ZF.

“Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor a aprobat repartizarea sub formă de dividende a sumei de 737.391.496 lei, reprezentand 50 % din rezultatul aferent anului 2024 (dividendul brut este de 1,0581 lei / acţiune). Dividendele vor fi plătite în data de 22 mai 2025 şi data plăţii amânate va fi 28 noiembrie 2025”, potrivit deciziei acţionarilor.

Acţionarii au aprobat şi bugetul pe 2025. Banca estimează un venit net bancar de 4 mld. lei şi un profit net de 1,5 mld. lei.

Banca are o capitalizare de 13 mld. lei. De la începutul lui 2025 acţiunile au plus 1%. Spre comparaţie indicele BET are plus 3,9%.​

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels