Burse - Fonduri mutuale

​Acţionarii Patria Bank au aprobat obligaţiuni de 10 mil. euro scadente la 8 ani pe care le vor aduce la Bursă prin Tradeville

​Acţionarii Patria Bank au aprobat obligaţiuni de 10...

Autor: Tibi Oprea

10.04.2020, 19:16 965

Acţionarii Patria Bank (simbol bursier PBK), instituţie de credit deţinută în proporţie de 83,2% de fondul de investiţii Emerging Europe Accession Fund (EEAF), au aprobat vineri emiterea unui număr de 20.000 de obligaţiuni negarantate, neconvertibile, subordonate şi denominate în euro, cu valoare nominală de 500 de euro, în cuantum de 10 mil. euro, potrivit unui raport la Bursă.

Consiliul de administraţie va avea posibilitatea să majorize emisiunea până la maximum 30.000 de obligaţiuni, respectiv până la 15 mil. euro. Obligatiunile vor fi emise în formă dematerializată, cu o scadenţă de 8 ani, cu o rată a dobânzii fixă, plătibilă semestrial, la un preţ egal cu valoarea nominală, respectiv 500 de euro pe unitate, şi vor fi plasate fără întocmirea unui prospect de ofertă, printr-un plasament privat.

De asemenea, acţionarii au aprobat admiterea acestei emisiuni la tranzacţionare şi au desemnat Tradeville ca intermediar al ofertei şi al procedurii de listare.

În aceeaşi zi, acţionarii i-au ales pe Daniela-Elena Iliescu, Dragoş-Horia Manda şi Bogdan Merfea în calitate de membri ai consiliului de administraţie pentru un mandat de patru ani, începând cu 26 aprilie 2020.

Acţiunile Patria Bank se tranzacţionează în scădere cu 22,6% de la începutul anului, pe fondul unui rulaj de 1,8 mil. lei, emitentul ajungând la 264,2 mil. lei capitalizare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO