Burse - Fonduri mutuale

​Acţionarii Transelectrica nu s-au întrunit nici la a doua convocare pentru a vota majorarea capitalului social cu 20,2 mil. lei

​Acţionarii Transelectrica nu s-au întrunit nici la a...

Autor: Tibi Oprea

20.08.2019, 15:08 190

Transelectrica (TEL), operatorul naţional al reţelei de transport al energiei electrice, a anunţat că acţionarii nu au întrunit nici la a doua convocare de marţi, 20 august, cvorumul necesar pentru desfăşurarea şedinţei extraordinare a adunării generale în care urma să se voteze majorarea capitalului social cu valoarea maximă de 20,2 mil. lei.

La adunarea generală extraordinară au participat personal, prin reprezentant sau prin corespondenţă un număr de 20 de acţionari reprezentând 73,43148% din capitalul social al societăţii, cvorumul necesar fiind de 85% din capitalul social.

“Prin urmare, Directoratul Companiei urmează să ia o decizie asupra reconvocării Adunării generale extraordinare a acţionarilor astfel încât aceasta să fie în măsură să ia o decizie în vederea îndeplinirii de către Companie a obligaţiilor prevăzute de Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, cu modificările şi completările ulterioare”, se arată în raportul de la bursă.

Majorarea capitalului social urma să se facă prin emiterea de noi acţiuni, fără primă de emisiune şi cu respectarea dreptului de preferinţă al acţionarilor existenţi la data de înregistrare 5 septembrie 2019. Din cele 20,2 milioane lei, 11,8 mil. lei reprezintă valoarea determinată de expert pentru 17 terenuri pentru care au fost eliberate certificate de atestare a dreptului de proprietate.

Acţiunile noi ar fi urmat să fie oferite pentru subscriere la valoarea nominală de 10 lei pe acţiune, perioada de subscriere fiind de o lună de la data stabilită în prospect şi începând la o dată ulterioară datei de înregistrare aferentă majorării capitalului social şi datei de publicare a hotărârii adunării generale extraordinare a acţionarilor. Rata de subscriere este de 0,027623.

De la începutul anului, acţiunile TEL se tranzacţionează în scădere cu 7% pe un rulaj de 76,7 mil. lei, emitentul ajungând la 1,4 mld. lei capitalizare. Indicele BET s-a apreciat în această perioadă cu 22,3%. Operatorul este controlat de statul român prin Ministerul Economiei, cu o participaţie de 58,6%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO