Burse - Fonduri mutuale

Acţionarii Vivre Deco vor să cesioneze creditorilor 16% din acţiunile companiei dacă planul de restructurare propus este aprobat. Nagy Vajda Andras Peter ar ieşi din acţionariat

Acţionarii Vivre Deco vor să cesioneze creditorilor 16%...

Autor: Tibi Oprea

31.01.2023, 20:35 1235

Acţionari retailerului online de mobilă şi decoraţiuni Vivre Deco au votat în adunarea generală extraordinară din 30 ianuarie cesionarea un pachet de 15,99% din numărul de acţiuni (120.288) de la acţionarii majoritari către Technologies by Vivre SRL, deţinută de companie 100%, care vor fi subscrise/transferate către creditorii afectaţi care au suferit o reducere de creanţă în planul de restructurare.

Hotărârile nu sunt publicate la Bursa de Valori Bucureşti. Acestea arată că investitorii vor putea cumpăra acţiuni trimiţând un email la concordat@vivre.eu până pe 30 aprilie inclusiv, la un preţ de 0,1 lei pe unitate. Repartizarea acţiunilor transferate în acest fel către creditorii interesaţi se va face proporţional cu valoarea creanţei reduse prin planul de restructurare.

Advisory Delta, companie controlată de Oliver Cadogan şi care deţine 43,37% din Vivre, Neogen, fond controlat de CEO-ul Călin Fusu care deţine majoritatea de 51,81% şi Nagy Vajda Andras Peter, cu un pachet de 4,82%, vor ajunge astfel la participaţii de 34%, 50,01%, respectiv 0%. Capitalul social al companiei va rămâne 7,5 milioane de lei.

Totuşi, cesiunea acţiunilor este condiţionată de omologarea planului de restructurare depus în dosarul nr. 24130/3/2022 la Tribunalul Bucureşti. În cazul respingerii planului propus în concordatul preventiv, care prevede plata a 15% din investiţiile deţinătorilor de obligaţiuni, comparativ cu 4,2% în primul plan, hotărârile legate de cesiune vor rămâne fără obiect.

Concordatul preventiv este o măsură menită să prevină insolvenţa şi care îi protejează cu precădere pe emitenţi. Obligatarii nu au acces la toate informaţiile, aşa cum se întâmplă în cazul unei insolvenţe. Potrivit noului plan de restructurare, următoarea opţiune pentru companie, dacă planul nu va fi aprobat, ar fi falimentul.

„Considerăm că următoarea alternativă optimă pentru societate, în cazul în care nu s-ar ajunge la omologarea Planului de restructurare, ar fi falimentul. Deşi de departe a fi optimă în cazul eşuării procedurii de concordat, societatea cel mai probabil ar intra în faliment, lucru ce ar conduce la cel mai redus grad de recuperare pentru creditori. Chiar dacă societatea ar încerca reorganizarea în cadrul unei procedurii de insolvenţă, şansele de reuşită ale unui plan de reorganizare în insolvenţă sunt aproape nule“, se arată în document.

Un plan de restructurare în procedura de concordat preventiv trebuie votat cu 30% din numărul de obligatari sau cu 51% din datoria totală. Pe lângă condiţiile minimale privind votul pe clase de creditori, este necesar un procent de 30% voturi pozitive din întreaga valoare a creanţelor prevăzute a se achita conform programului de plată a creanţelor din plan.

Dacă Vivre Deco nu obţine votul până la termenul de 7 februarie, adică dacă nici alţi creditori mai mari precum Alpha Bank, care este cel mai mare obligatar persoană juridică, cu circa 3 milioane de euro în emisiunea VIV26E sau creditorii Banca Transilvania, care beneficiază de ipotecă asupra bunurilor companiei şi Alpha Bank nu vor vota pentru acest plan, compania ar putea veni cu altă propunere de plan, însă este posibil să nu mai fie timp pentru propunerea unui alt plan de restructurare.

Termenul a fost prelungit cu încă o lună la solicitarea lui Călin Fusu. După 7 februarie, se presupune că Vivre va intra în funcţionare normală, adică cel mai probabil obligaţiunile vor reintra la tranzacţionare, iar compania îşi va continua activitatea. Totuşi, având în vedere că nu a plătit cupoanele aferente emisiunilor de obligaţiuni şi faptul că are datorii restante şi la bănci şi nu va începe plăţile, oricine poate să îi ceară insolvenţa, implicit obligatarii.

Până la omologarea planului de restructurare, bondurile sunt suspendate de la tranzacţionare de operatorul bursier la solicitarea Vivre, în vederea definitivării listei deţinătorilor de obligaţiuni care vor fi afectaţi de procedură. De altfel, după ce Tribunalul Bucureşti a admis cererea de concordat preventiv, retailerul a anunţat că amână plata cuponului 10 pentru finanţarea în euro cu scadenţa în 2025 şi a cuponul 3 pentru finanţarea cu scadenţa în 2026.

Printre deţinătorii de obligaţiuni se numără o investitoare în vârstă de 100 de ani din Ploieşti, cu 100.000 de euro, la tineri născuţi în anii 2000 sau nume cunoscute din peisajul investiţional, precum Horia Manda, preşedinte al Patria Bank, cu un plasament de 250.000 de euro, Bogdan Stanciu de la BitSoft cu 61.000 de euro, directorul financiar al Purcari, şeful adjunct al BRK, preşedintele Holde Agri Invest.

Prin cele două emisiuni de obligaţiuni, Vivre Deco a finanţat atât cheltuielile de marketing, cât şi dezvoltarea şi achiziţia de software pentru platformă. Datele din raportul financiar aferent anului 2021 arată că societatea a avut cheltuieli cu publicitatea şi protocolul de aproape 72 de milioane de lei, comparativ cu 20,5 milioane de lei în 2020, ceea ce ar însemna cheltuieli de 1,2 milioane de euro pe lună, conform calculelor realizate de ZF. Până la finalul anului 2021, aceste costuri au fost trecute în bilanţ ca şi cheltuieli în avans, dar ulterior au fost trecute la cheltuielile anului curent, de unde au apărut şi problemele financiare.

După ce în 2020 Vivre a înregistrat o creştere conjuncturală record de 52% a cifrei de afaceri, care a stat la baza unor planuri pentru expansiunea businessului, în 2021, odată cu ridicarea restricţiilor impuse de pandemia de COVID-19, compania a raportat o scădere a afacerilor cu 18%.

În condiţiile deteriorării performanţei financiare a Vivre în primele nouă luni ale anului 2022, deficitul de lichiditate a fost susţinut de Neogen, principalul acţionar, prin aport la capital şi un împrumut, respectiv 1,5 mil. euro acordat în februarie 2022 ca aport la capitalul social şi un împrumut de 1 mil. euro acordat în aprilie 2022, scadent în aprilie 2023 şi cu opţiunea de a fi convertit în acţiuni. Împrumutul nu este purtător de garanţii şi comportă o dobândă anuală de 9%, fiind folosit în integralitate până la sfârşitul lunii august 2022.

Vivre a încheiat primele şase luni din 2022 cu pierderi de 18,64 de milioane de lei, mai mari faţă pierderile de 17 mil. lei raportate în aceeaşi perioadă din 2021, în contextul unor afaceri de 70,7 milioane de lei, cu 44,8% mai mici comparativ cu S1/2021, potrivit datelor din raportul financiar semestrial publicat la BVB.

În planul de restructurare, compania menţionează că cifra de afaceri de 92,7 mil. lei din primele nouă luni din 2022 este cu 49% mai mică comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, „fiind influenţată de i) contracţia segmentului de comerţ online cu decoraţiuni interioare din perioada post-pandemică şi ii) de volatilitatea existent în piaţă pe fondul situaţiei macroeconomice, în special creşterea inflaţiei (15,1% în Septembrie 2022 faţă de 8,2% în Decembrie 2021 – conform rapoartelor de stabilitate economică publicate trimestrial de BNR)“.

Contracţia segmentului online cu decoraţiuni interioare este exemplificată şi prin reducerea cu mai mult de 20% a cifrei de afaceri a unor jucători importanţi la nivel mondial, precum West Wing, Wayfair şi Made.com.

Potrivit informaţiilor agregate de ZF de pe Portalul Instanţelor de Judecată, alături de Vivre, care este debitor, în dosarul înregistrat în septembrie 2022 sunt firmele Zooku Solutions SRL şi Shopeo Tech SRL (fosta Boxi Bio SRL), care au calitatea de creditori şI care au formulat o cerere comună de deschidere a procedurii concordatului preventiv.

Platforma Confidas.ro arată că Zooku Solutions este deţinută în proporţii egale de 25% de Neogen SA, Nagy Vajda Andras Peter, László Róbert şi Bodó Zoltán Ferenc, în timp ce Shopeo Tech este deţinută integral de Udrea George Emanuel.

De altfel, toţi cei cinci au legături directe cu Vivre Deco. Nagy Vajda Andras Peter, László Róbert şi Bodó Zoltán Ferenc sunt acţionari, alături de Călin Fusu, la Neogen, care este cel mai mare acţionar al Vivre, în timp ce Udrea George Emanuel este Technology Product Manager în cadrul retailerului.

De asemenea, Andras Nagy este CTO, cofondator şi preşedinte al Consiliului de Administraţie al Vivre Deco, conform informţiilor de pe profilul de LinkedIn.

Vivre Deco a intrat în procedura de concordat preventiv în urma unor pierderi semnificative şi a capitalurilor proprii negative. Monica Cadogan, cea care a condus nouă ani businessul, şi-a dat demisia din funcţia de CEO cu puţin timp înainte ca societatea să cunoască un declin. Vivre Deco este deţinută în proporţie de 51,81% de Neogen, în timp ce Advisory Delta, companie controlată de Oliver Patrick Cadogan printr-un offshore, deţine 43,37% din acţiuni, iar Nagy Vajda Andras Peter are 4,82%, conform datelor Confidas.ro.

Vivre Deco a avut începând cu 12 decembrie 2020 spaţii închiriate de circa 45.000 de metri pătraţi de la Ecom Centrul Logistic SRL, societate care este controlată în proporţie de 80% de Advisory Delta SRL, arată datele Confidas.ro.

Principalii concurenţi identificaţi de Vivre în cele nouă pieţe în care activează sunt Ikea, Jysk, XXXLutz, Bonami, Videnov, VidaXL, Westwing şi Mobexpert. Majoritatea acestor branduri, cu excepţia Mobexpert, sunt prezente în aproape toate ţările în care se află şi Vivre.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO