Credit Suisse (CSGN.S) a pierdut miercuri aproape un sfert din valoarea sa, coborând la un nou minim istoric, după ce cel mai mare investitor al său a declarat că nu poate oferi mai mult ajutor financiar băncii elveţiene. Banca are circa 7,5 mld. euro capitalizare.
"Nu putem, pentru că am depăşi 10%. Este o problemă de reglementare", a spus miercuri preşedintele Saudi National Bank, Ammar Al Khudairy.
Creditorul saudit a dobândit anul trecut o participaţie de aproape 10% după ce a participat la majorarea de capital a Credit Suisse şi s-a angajat să investească până la 1,5 miliarde de franci elveţieni (1,5 miliarde de dolari).
Pieţele bursiere au scăzut puternic, inversând creşterile anterioare, în condiţiile în care scăderea Credit Suisse cu până la 24% a reaprins o parte din neliniştile investitorilor cu privire la rezistenţa sistemului bancar mondial după prăbuşirea Silicon Valley Bank.
În cadrul unei conferinţe organizate miercuri de Morgan Stanley, Ralph Hamers, directorul general al rivalului elveţian UBS (UBSG.S), a declarat că creditorul a beneficiat de recentele turbulenţe de pe piaţă şi a văzut intrări de bani.
"În ultimele două zile, aşa cum v-aţi fi aşteptat, am văzut intrări de bani", a spus Hamers. "Este în mod clar o fugă spre siguranţă din această perspectivă, dar cred că trei zile nu fac o tendinţă".
Credit Suisse şi-a publicat marţi raportul anual pentru anul 2022, spunând că banca a identificat "deficienţe materiale" în controalele privind raportarea financiară şi că nu a oprit încă ieşirile de fonduri ale clienţilor.
A doua mare bancă din Elveţia încearcă să îşi revină după o serie de scandaluri care au subminat încrederea investitorilor şi a clienţilor. În trimestrul al patrulea, ieşirile clienţilor au crescut la peste 110 miliarde de franci elveţieni (120 miliarde de dolari).
Acţiunile au scăzut pentru prima dată sub pragul de 2 franci elveţieni la Zurich, în timp ce se îndreptau spre a şaptea scădere zilnică consecutivă.
Costul asigurării obligaţiunilor companiei împotriva neîndeplinirii obligaţiilor de plată a crescut vertiginos. Swapurile pe riscul de nerambursare a creditelor pe cinci ani pentru datoriile Credit Suisse au crescut la 574 de puncte de bază, de la 549 de puncte de bază la ultima închidere, potrivit datelor S&P Global Market Intelligence, marcând un nou nivel record.
La începutul acestei săptămâni, directorul general al Credit Suisse, Ulrich Koerner, a declarat la o conferinţă că rata de acoperire a lichidităţilor băncii a fost în medie de 150% în primul trimestru al acestui an - cu mult peste cerinţele de reglementare.