Burse - Fonduri mutuale

Acţiunile Electrica cresc la Bursă după ce compania a anunţat că a intrat într-un consorţiu pentru achiziţia afacerii CEZ din România

Acţiunile Electrica cresc la Bursă după ce compania a anunţat că a intrat într-un consorţiu pentru achiziţia afacerii CEZ din România

Autor: Roxana Rosu, Liviu Popescu

04.06.2020, 11:00 438

Potrivit unor informaţii ale ZF, tranzacţia prin care CEZ  îşi vinde activele din România este evaluată la aproximativ 1 mld. euro, cu 19 investitori rămaşi în cursa pentru aceste active, care includ şi cel mai mare parc eolian de pe uscat din Europa - Fântânele-Cogealac (capacitate instalată de 600 MW).

Electrica (EL) intenţionează ca în consorţiu cu Hidroelectrica şi Socie­tatea de Administrare a Participaţiilor în Energie (SAPE) să achiziţioneze active ale CEZ România, în ceea ce ar putea fi cea mai mare tranzacţie în energie din ultimii ani, şi care ar putea determina diversificarea obiectului de activitate al unor societăţi cu capital majoritar local. Astfel reacţia investi­torilor a fost pozitivă ieri, reflectată printr-o apreciere de până la 1,4% pe parcursul şedinţei.

Potrivit unor informaţii ale ZF, tran­zac­ţia prin care CEZ  îşi vinde activele din Ro­mânia este evaluată la aproximativ 1 mld. euro, cu 19 investi­tori rămaşi în cursa pentru aceste active, care includ şi cel mai mare parc eolian de pe uscat din Europa - Fântânele-Cogealac (capacitate insta­lată de 600 MW).

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO