Burse - Fonduri mutuale

Acţiunile Facebook au ajuns la preţul de la listare. Cine cumpăra înainte de rezultate, câştiga peste 40%

AFP/Mediafax Foto

AFP/Mediafax Foto

Autor: Marius Oncu, Andrei Chirileasa

31.07.2013, 20:58 626

Acţiunile reţelei de socializare Facebook (FB) au crescut cu aproape 2% în deschiderea şedinţei de miercuri a bursei americane NASDAQ, la 38,31 dolari, depăşind astfel pentru prima dată începând din mai anul trecut preţul de listare a companiei, de 38 de dolari pe titlu.

În ultimele cinci şedinţe, acţiunile Facebook au crescut cu 43%, după ce compania a anunţat miercurea trecută creşteri peste aşteptări ale veniturilor şi profitului în trimestrul al doilea. Ultima săptămână a fost cea mai bună de la listarea reţelei de socializare, în mai 2012.

Anul trecut, acţiunile Facebook s-au prăbuşit până la 17,55 dolari, după ce s-au tranzacţionat în in­tervalul 38-45 de dolari în ziua listării, fiind de departe cea mai mare de­zamăgire pentru investitorii de pe bursa americană.

Ulterior, acţiunile au revenit treptat, dar mulţi analişti erau în continuare sceptici privind potenţialul de creştere al acestor titluri. Asta până joia trecută, când acţiunile au crescut cu 25% într-o zi, deter­minându-i pe mulţi analişti să-şi ceară iertare pentru rapoartele negative la adresa companiei.

Facebook a raportat vânzări de 1,81 mld. dolari în trimestrul al doilea, în creştere cu 53% mai mari decât în perioada similară a lui 2012, şi un profit net de 333 mil. dolari, faţă de pierderi de 157 mil. dolari în trimestrul al doilea din 2012. Astfel, pe primul semestru, reţeaua de socializare şi-a crescut afacerile cu 46%, la 3,27 mld. dolari, şi a ajuns la un profit net de 552 mil. dolari.

Creşterea s-a datorat în special segmentului mobil, ceea ce este o palmă pentru analiştii care criticau compania tocmai pentru că nu arătase până acum că poate monetiza acest segment care are în prezent cea mai mare creştere.

Evoluţia acţiunilor Facebook este şi o revanşă pentru CEO-ul şi fon­datorul companiei, Mark Zuckerberg, care deţine 485,6 milioane de acţiuni Facebook şi a cărui avere a crescut în cinci zile cu 5,45 miliarde de dolari. Acţiunile sale valorau ieri 18,3 mi­liarde de dolari, iar capitalizarea totală a companiei a urcat la 91 de miliarde de dolari.

Şi investitorii locali puteau profita de creşterea acţiunilor Facebook, acestea tranzacţionându-se şi pe sistemul alternativ al bursei de la Bucureşti.

În ultimele cinci zile, preţul a crescut de la 87,4 lei la 125 de lei (cu 43%), pe fondul unor tranzacţii de peste 100.000 de lei.

La avansul de miercuri al cotaţiei Facebook a contribuit un anunţ al companiei privind un program care ar putea creşte veniturile prin sprijinirea dezvoltatorilor de jocuri pentru smartphone-uri.

Facebook a înregistrat în tri­mestrul al doilea venituri de 1,81 mi­liarde de dolari, în urcare cu 53% faţă de perioada corespunzătoare a anului trecut, şi un profit net de 333 milioane de dolari, rezultate care au depăşit estimările analiştilor şi confirmă strategia companiei de a investi masiv în servicii mobile.

Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 1.08.2013

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO