Burse - Fonduri mutuale

Acţiunile Fondului Proprietatea au urcat cu 1,7%, iar titlurile OMV Petrom au scăzut cu 1,2%

Acţiunile Fondului Proprietatea au urcat cu 1,7%, iar...

Autor: Stefan Musgociu

15.05.2013, 10:58 350

Fondul Proprietatea a anunţat miercuri că vrea să vândă un pachet de 1,77% din acţiunile OMV Petrom, cea mai mare companie din România, pachet estimat la 445 milioane lei (102 milioane euro) la ultima cotaţie bursieră, şi nu exclude să crească volumul de titluri în funcţie de condiţiile pieţei.

Investitorii au reacţionat vizibil la anunţul Fondului, astfel că acţiunile FP au urcat cu 1,72%, la 0,649 lei, în timp ce titlurile OMV Petrom au scăzut cu 1,17%, la 0,439 lei. Evoluţia acţiunilor FP a venit pe primul rulaj din piaţă, de 4,9 milioane lei, în timp ce tranzacţiile cu titluri OMV Petrom au însumat 163.000 de lei.

La ora 10:20, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în creştere cu 0,76%, iar indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, se plasa cu 0,57% peste închiderea de marţi.

În acelaşi timp, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, avansa cu 2,41%. Titlurile FP au crescut cu 1,77%, iar acţiunile celor cinci SIF-uri au înregistrat creşteri cuprinse între 2,42% şi 3,27%.

Indicele extins BET-XT a urcat cu 1,21%, iar indicele extins BET-BK s-a plasat cu 1,37% peste nivelul de la finalul şedinţei anterioare.

Indicele BET-XT reflectă evoluţia celor mai lichide 25 de acţiuni româneşti, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea. BET-BK include cele mai lichide 25 de acţiuni de la BVB, inclusiv SIF-urile şi FP, dar şi acţiunile băncii austriece Erste (EBS).

Investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de 7,4 milioane lei (1,7 milioane euro), valoare cu 27% peste rulajul de la deschiderea şedinţei anterioare, de 5,8 milioane lei (1,3 milioane de euro).