Burse - Fonduri mutuale

Acţiunile Graffiti Plus, în creştere cu peste 20% în primele minute de tranzacţionare la Bursa de Valori. UPDATE: Cotaţia se apreciază cu 47% după o oră şi jumătate de la listare

Foto: Irina Ciocan-Stănescu, director general GRF+

Foto: Irina Ciocan-Stănescu, director general GRF+

Autor: Eduard Ivanovici

16.07.2026, 10:19 849

UPDATE ora 11:40 - Titlurile GRF se apreciază cu 47%, ducând valoarea de piaţă a companiei la 54,4 milioane de lei. 

 

Acţiunile Graffiti Plus (GRF+), prima companie de comunicare şi brand marketing listată la Bursa de Valori Bucureşti, au debutat astăzi, 16 iulie, pe piaţa AeRO cu o creştere de 20,6% în primele minute de tranzacţionare.

Te-ar putea interesa și:

Cotaţia se aprecia de la 1,36 lei la 1,64 lei, ducând capitalizarea la 44,6 milioane de lei, conform datelor din platformele brokerilor.

 

Listarea vine după ce Graffiti Plus a derulat în perioada 22-27 ianuarie un plasament privat prin care a atras de la investitori 3 milioane de lei. Runda de finanţare, intermediată de Goldring, a fost închisă anticipat în a treia zi pe fondul unei suprasubscrieri de circa 110%.

Pentru anul 2025, compania controlată majoritar de Cătălin Chiş a raportat venituri de 64,7 milioane de lei, în creştere cu 36%, şi un profit net de 2,8 milioane de lei, în urcare cu 14%.

Capitalul atras urmează să finanţeze integrarea tehnologiei AI şi extinderea segmentelor de business.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează Conferința ZF Pharma, 28-29 septembrie

Urmează Conferința ZF Pharma, 28-29 septembrie
Principalele valute BNR - ieri, 13:37
Azi:
Diferență:
Ieri: 5.2452
Azi:
Diferență:
Ieri: 4.5190
Azi:
Diferență:
Ieri: 6.1269