Acţiunile grupului austriac Erste înregistrează o creştere luni pe bursa din Viena, după ce proprietarul BCR a anunţat o tranzacţie prin care preia o participaţie în subsidiara grupului spaniol Santander din Polonia, potrivit CNBC.
Grupul Erste a achiziţionat o participaţie de 49% în Santander Polonia, respectiv 50% din managerul de active Santander TFI.
În urma anunţului, acţiunile Erste înregistrează luni, la ora 12.00 (ora României), o creştere de circa 6,5% şi se tranzacţionează la preţul de 62,7 euro pentru o acţiune, la o capitalizare de piaţă de peste 25,7 miliarde de euro.
Valoarea tranzacţiei prin care Erste preia 49% din Santander Polonia se ridică la aproximativ 6,8 miliarde de euro, în timp ce tranzacţia pentru managerul de active Santander TFI s-a ridicat la 200 de milioane de euro, conform Reuters. Erste a anunţat că va finanţa achiziţia exclusiv din surse proprii.