Burse - Fonduri mutuale

Acţiunile Mefin Sinaia au sărit cu 50% pe bursă după anunţul de delistare

Acţiunile Mefin Sinaia au sărit cu 50% pe bursă după...

Autor: Ioana Tudor

30.09.2014, 00:05 1046

Acţiunile Mefin Sinaia (simbol bursier MEF), companie care produce sisteme de injecţie şi piese de schimb pentru motoare diesel, au urcat cu circa 52% pe parcursul ultimelor patru şedinţe bursiere după ce societatea şi-a anunţat intenţia de a se retrage de la tranzacţionare.

Titlurile companiei se tranzacţionau ieri la preţul de 2,098/unitate, cu aproape 15% peste închiderea de vineri, iar la această cotaţie compania are o capitalizare bursieră de 11 milioane de lei. Înaintea anunţului din 24 septembrie privind delis­ta­rea, un titlu Mefin se tranzacţiona la preţul de 1,2 lei.

Producătorul de sisteme de in­jecţie este listat pe piaţa principală a bursei de la Bucureşti la categoria a II-a, însă acţiunile companiei sunt foarte puţin lichide. În ultimele şase luni, valoarea medie zilnică a tranzacţiilor cu titlurile Mefin a fost de circa 600 de lei.

Acţionarul majoritar al Mefin, fondul de investiţii DCI Walbridge Partners înregistrat în Cipru, nu a anunţat încă preţul la care va prelua participaţiile minoritarilor. Delistarea ar putea să fie o oportunitate de exit pentru acţionarii minoritari sau o şansă de profit pentru investitorii speculativi. DCI Walbridge Partners controlează aproape 80% din capitalul social al Mefin.

Societatea a înregistrat pierderi cumulate de 4,2 milioane de lei în ultimii şase ani şi se aşteaptă să încheie 2014 cu un rezultat negativ de 2 mil. lei. La finele lunii iunie, Mefin avea capitaluri proprii de 31,3 mil. lei.

O decizie în privinţa retragerii de la tranzacţionare a Mefin va fi luată de acţionari într-o AGEA programată pentru data de 3 noiembrie. Acţionarii au mai încercat şi în vara anului trecut să delisteze compania, însă intenţia a fost anulată deoarece evaluatorul nu a finalizat în timp util raportul de evaluare în vederea stabilirii preţului de retragere care urma să fie plătit acţionarilor care nu erau de acord cu delistarea.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO