Acţiunile Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT), combinat aflat în insolvenţă din 2013, au scăzut cu 6% în şedinţa de vineri, după ce Ministerul Economiei, principalul acţionar cu 54% din capital, a anunţat că Comisia Europeană a deschis o investigaţie pentru a verifica dacă anularea datoriilor istorice către stat şi continuarea susţinerii combinatului chimic au fost în linie cu legislaţia europeană în domeniul ajutorului de stat.
Combinatul are o capitalizare bursieră de 149 mil. lei, raportat la cotaţia de închidere de vineri, 8 aprilie.