Burse - Fonduri mutuale

Acţiunile One United Properties au intrat în BET, indicele care urmăreşte evoluţia celor mai lichide acţiuni listate la BVB. Includerea acţiunilor creşte prezenţa companiilor antreprenoriale locale în BET la opt emitenţi, care au o pondere combinată de 32,4% în structura indicelui

Acţiunile One United Properties au intrat în BET,...

Autor: Cristina Bellu

20.09.2021, 11:34 345

Acţiunile One United Properties (ONE), unul dintre principalii dezvoltatori imobiliari de proiecte sustenabile rezidenţiale, de birouri şi mixte de ultimă generaţie din România, au debutat astăzi în indicele BET, care urmăreşte evoluţia celor mai lichide acţiuni listate la Bursa de Valori Bucureşti, şi care a ajuns să includă 19 companii.

Ponderea acţiunilor One United Properties în indicele BET este în prezent de 1,68%, iar odată cu includerea acţiunilor ONE în BET, numărul companiilor antreprenoriale româneşti incluse în acest indice a crescut, ajungând la opt emitenţi, care deţin o pondere combinată de 32,47%.

În afară de Banca Transilvania, care deţine procentajul maxim de 19,99%, ponderea pentru restul companiilor antreprenoriale locale incluse în BET variază de la 3,06% până 0,42%.

„Astăzi, la puţin peste două luni de la debutul nostru pe Bursa de Valori Bucureşti, One United Properties a dobândit mult râvnitul statut de companie blue-chip. Următorul nostru obiectiv este includerea acţiunilor ONE în indicele FTSE Russel. Pe termen lung, ne dorim să contribuim la dezvoltarea pieţei locale de capital prin creşterea participării şi vizibilităţii companiilor antreprenoriale româneşti în indicii pieţei emergente globale,” spune Victor Căpitanu, cofondator One United Properties.

BET reflectă evoluţia celor mai tranzacţionate companii de pe piaţa principală a BVB, exclusiv societăţile de investiţii financiare. Este un indice de preţ ponderat cu capitalizarea free-floatului, ponderea maxima a unui simbol fiind de 20%. Criteriul principal de selecţie al societăţilor în indice este lichiditatea.

Începând cu anul 2015, pentru selecţie se aplică şi criterii legate de transparenţa emitenţilor şi calitatea raportărilor şi a comunicării acestora cu investitorii. Companiile incluse în indicele BET sunt considerate blue-chips-uri, ceea ce înseamnă că sunt companii recunoscute la nivel naţional, stabile şi solide din punct de vedere financiar.

Includerea acţiunilor One United Properties în BET înseamnă diversificare pentru investitori, deoarece aceştia sunt expuşi la unul dintre cele mai importante şi dinamice sectoare economice – sectorul imobiliar. Diversificarea la nivel de sector este crucială pentru aceşti indici, deoarece oferă o performanţă mai bună ajustată la risc.

Acţiunile ONE au fost adăugate şi în BET-TR, indicele de tip „total return” care urmează structura BET, dar, în plus, reflectă dividendele plătite de companiile constituente.

Ponderea companiilor incluse în indicele BET-TR este aceeaşi ca şi pentru companiile prezente în BET.

Acţiunile One United Properties au fost, de asemenea, incluse în BET-BK, având o pondere de 2,97%. BET-BK a fost conceput pentru a putea fi folosit ca reper de către administratorii de fonduri, dar şi de alţi investitori instituţionali. Metodologia de calcul reflectă cerinţele legale şi limitele de investiţii ale fondurilor. Acţiunile ONE au fost adăugate şi în indicii BET-XT, BET-XT-TR şi BET Plus.

One United Properties este listată pe Piaţa Principală a Bursei de Valori Bucureşti. Acţiunile companiei au fost listate pe BVB în data de 12 iulie 2021, în urma unui IPO pe parcursul căruia compania a atras 260 de milioane de lei pentru continuarea dezvoltărilor atât pe segmentul rezidenţial, cât şi pe cel de birouri.

În primele şase luni ale anului 2021, One United Properties a înregistrat afaceri de 434 milioane, o creştere de 96% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2020 şi un profit net de 147,5 milioane lei, o majorare cu 267%.

În cadrul Adunării Generale a Acţionarilor din data de 10 septembrie 2021, acţionarii One United Properties au aprobat plata unor dividende în valoare de 32,5 milioane de lei, sau aproximativ 0,02273 lei pe acţiune, acesta urmând a fi plătit în data de 11 octombrie 2021 acţionarilor care deţin acţiuni ONE la data de înregistrare 28 septembrie 2021.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO