După prima oră şi jumătate a sesiunii de tranzacţionare de marţi de la Bursa de Valori Bucureşti, acţiunile dezvoltatorului imobiliar One United Properties (simbol bursier ONE) se apreciau cu 8,3%, pe un rulaj de 2,2 mil. lei. Astfel, valoarea de piaţă a companiei creştea cu circa 220 mil. lei, de la 2,7 mld. lei la 2,9 mld. lei, conform datelor BVB.
Reacţia investitorilor vine după ce, ieri, consiliul de administraţie al companiei a aprobat programul de tip ofertă publică de cumpărare (OPC) care vizează răscumpărarea a până la 20% din totalul capitalului social, la un preţ minim de 25 lei şi unul maxim de 40 de lei per unitate. Valoarea totală a ofertei se ridică la maximum 884 mil. lei. Mai multe detalii, aici.
One United este controlată în proporţii egale de 25,5% de OA Liviu Holding Invest şi de Vinci Ver Holding, vehicule de investiţii ale fondatorilor Andrei Diaconescu şi Victor Căpitanu, care nu vor participa la programul de răscumpărare.
Societatea a raportat pentru S1/2025 o cifră de afaceri de 813 mil. lei, în urcare cu 16% an/an, respectiv un profit net de 248 mil. lei, pe plus cu 9%.
Acţiunile ONE au crescut cu 22% în 2025, iar în ultimele 12 luni au pierdut 19%.