Burse - Fonduri mutuale

Acţiunile Socep scad cu peste 5% după ce operatorul portuar a chemat acţionarii să voteze o majorare de capital social cu 34,6 mil. lei

Acţiunile Socep scad cu peste 5% după ce operatorul...

Autor: Tibi Oprea

09.06.2023, 00:04 278

Acţiunile Socep Constanţa (simbol bursier SOCP) scădeau joi după amiază cu peste 5% la Bursa de Valori Bucureşti, pe fondul unor tranzacţii de 78.500 de lei, după ce în ziua anterioară societatea de exploatare portuară şi expediţii, manipulare şi operare a convocat acţionarii pe 19 iulie pentru a vota o majorare de capital social cu suma maximă de 34,6 mil. lei, potrivit datelor BVB.

„Preţul de emisiune pentru noile acţiuni ce se vor emite este de 0,1 lei/acţiune. Majorarea capitalului social are la bază nevoia de dezvoltare a societăţii şi retehnologizarea capacităţilor de operare”, se arată în convocator.

Rata de subscriere este de o acţiune nou emisă pentru fiecare acţiune deţinută, astfel că fiecare deţinător de drepturi de preferinţă va putea subscrie, cu drept de preempţiune şi fără primă de emisiune, acţiuni noi proporţional cu numărul de drepturi de preferinţă deţinute. Numărul drepturilor de preferinţă va fi egal cu numărul acţiunilor companiei. Majorarea ar urma să fie realizată prin emiterea unui număr maxim de 346,2 milioane de acţiuni noi, cu o valoare nominală de 0,1 lei. Capitalul social ar urma să crească astfel de la 34,6 mil. lei la maximum 69,2 mil. lei. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO