Acţiunile producătorului de materiale de construcţii TeraPlast au fost promovate vineri, 13 martie, din categoria Standard în categoria Premium a Pieţei Reglementate de la Bursa de Valori Bucureşti. Modificarea a avut loc după ce compania a îndeplinit criteriile de lichiditate şi de capitalizare a free-float-ului necesare transferului.
Statutul de emitent Premium impune respectarea unor standarde de transparenţă şi guvernanţă corporativă, vizând creşterea vizibilităţii în rândul investitorilor instituţionali şi de retail, conform unui comunicat BVB.
În prezent, titlurile TRP fac parte din indicele principal BET, precum şi din indicii BET-BK, BET-TR, BET-XT şi BETPlus. La nivel internaţional, acţiunile sunt incluse în indicii FTSE Russell (pentru Pieţe Emergente şi Global All Cap) şi în indicii MSCI pentru Pieţe de Frontieră.
TeraPlast a încheiat 2025 cu o cifră de afaceri consolidată de peste 1 mld. lei, cu 21% peste nivelul exerciţiului anterior, în timp ce societatea a revenit pe profit de 1,2 mil. lei, de la o pierdere de 19,5 mil. lei în anul precedent. Acţiunile TRP au urcat cu 40% în ultimul an, la o capitalizare de 1,5 mld. lei.
„Promovarea în categoria Premium a BVB confirmă performanţa operaţională, disciplina şi viziunea cu care am construit TeraPlast în ultimii ani. Este un pas firesc în evoluţia noastră pe piaţa de capital şi o validare a strategiei prin care am extins compania dincolo de graniţele României, cu operaţiuni în Republica Moldova, Ungaria, Croaţia şi Austria – iar planurile noastre de dezvoltare nu se opresc aici”, spune Dorel Goia, preşedintele consiliului de administraţie, TeraPlast.