♦ Capacitatea statului de a face împrumuturi noi pentru a plăti împrumuturile vechi este acum mai redusă pentru ca băncile locale sunt pline ochi de titluri de stat ♦ La fel şi fondurile de pensii private ♦ Între 2015–2019, România a avut acces la pieţele externe în condiţii relativ avantajoase: emisiunile în euro au fost realizate cu dobânzi de 2,375–3%, iar cele în dolari la randamente între 3% şi 4%, în funcţie de maturitate ♦ Contextul era favorabil datorită inflaţiei reduse, lichidităţii abundente şi apetitului investitorilor pentru plasamente în pieţele emergente ♦ Perioada pandemiei a accentuat această tendinţă: în 2020 şi 2021, România a emis obligaţiuni în euro şi dolari la randamente minime, profitând de politicile monetare şi de cererea crescută pentru active sigure ♦ Ulterior însă lucrurile s-au schimbat.
Doisprezece miniştri de finanţe, de la toate partidele, au împrumutat în numele României aproximativ 88 de miliarde de euro de pe pieţele externe în ultimul deceniu, pentru acoperirea deficitului bugetar şi rostogolirea datoriilor vechi.
Acum, într-un 2025 sensibil pe fondul unor finanţe publice fragile, al unui deficit bugetar greu de ţinut sub control şi al unor costuri de împrumut semnificativ mai mari ca în urmă cu un deceniu, vine rândul rambursării: prima ajunge la scadenţă pe 29 octombrie 2025 – 1,97 miliarde de euro, împrumutaţi în 2015 la o dobândă de 2,75% pe an. În 2026, presiunea bugetară se va accentua, întrucât urmează scadenţele altor eurobonduri în valoare de circa 4,3 miliarde de euro, contractate în perioada 2016–2018.
În 2027, alte 4,3 mld. euro, arată datele ZF de la MFP.
De la Petrescu şi Vâlcov, la Dragu şi Mişa, de la Cîţu şi Câciu, până la Boloş, Barna şi Nazare – o întreagă galerie de miniştri ai Finanţelor, unii mai pregătiţi decât par, alţii doar par – au semnat în numele României împrumuturi externe consistente.
