Burse - Fonduri mutuale

Adrian Simion, Senior Private Banker, Kathrein Privatbank AG: Inflaţia este principalul subiect privind pieţele la nivel global. Dacă pe zona de inflaţie vom vedea valori în scădere, acest lucru va fi benefic şi pentru zona de obligaţiuni

ZF Piaţa de capital 2022

Adrian Simion, Senior Private Banker, Kathrein Privatbank...

Autor: Alexandra Matei

25.10.2022, 11:01 110

Adrian Simion, senior private banker în cadrul Kathrein Privatbank AG, o bancă cu sediul în Viena ce face parte din grupul Reiffeisen Bank International, susţine că inflaţia este principalul subiect privind pieţele globale.

România este o parte integrată a contextului global, afirmă el, iar dacă pe zona de inflaţie se vor vedea valori în scădere, acest lucru va fi benefic şi pentru zona de obligaţiuni.

„Inflaţia este principalul subiect privind pieţele la nivel global. Vorbim de o piaţă globalizată şi România face parte din această piaţă. Am avut creşteri de număr de investitori şi de volume. România este un importator net, importăm mai mult decât exportăm. România are o inflaţie exogenă, cea pe care o importă şi, în acelaşi timp, are şi inflaţia locală, astfel că ajunge undeva la 16%. România are o parte specifică, locală, dar driverul principal va fi dat de pieţele principale. Dacă vom vedea o revenire interesantă în prima parte a lui 2023 sau pe final de 2022, cu siguranţă vom avea un an bun pentru investitorul bursier. Dacă pe zona de inflaţie vom vedea valori în scădere, acest lucru va fi benefic şi pentru zona de obligaţiuni. România este o parte integrată a contextului global”, a spus acetsa în timpul evenimentului ZF Piaţa de capital.

Ce a mai declarat Adrian Simion în timpul evenimentului ZF:

Dacă pe pieţe, într-un scenariu negativ, vom vedea scăderi noi, acest lucru va afecta şi România. Într-o piaţă în scădere, din punct de vedere istoric, vedem ajustări pe câştiguri de aproximativ 10%. La nivel global, suntem la 14%. În acelaşi timp, dacă corecţiile au început cu luna ianuarie a acestui an, ele ar trebui să meargă până în martie anul viitor. Dacă s-ar întâmpla acest lucru, am vorbi de scăderi suplimentare, de peste 37%.

Piaţa financiară, în mare parte, este o ecuaţie cu mai multe variabile necunoscute. În momentul actual, pe masă avem informaţii şi variabile foarte importante – inflaţie, politică monetară sau bugetară. De la începutul anului am văzut ajustări destul de importante pe zona de acţiuni şi obligaţiuni.

Însă, putem adăuga şi alte costrângeri, cum ar fi cea a lanţului de aprovizionare, care a încetinit revenirea decalajului după criza Covid-19. Vorbim, de asemenea, de invazia din Ucraina, care a pus o presiune suplimentară pe preţul energiei şi al alimentelor.

Creşterea preţurilor a început odată cu 2022. Băncile centrale au început să ajusteze politica monetară, să o întărească şi vedem acum creşteri importante pe dobânzi din partea FED. În acelaşi timp, Banca Central Europeană, împreună cu celelalte bănci centrale au început să-şi întărească politica monetară, lucru care a dus la un sentiment negativ pe pieţe.

În iunie, din perspectiva bursieră, am avut minimele. Acum nu putem spune că suntem departe de acel moment. Pe pieţe suntem undeva la minus 20% faţă de nivelul maxim din ianuarie 2022.

Pe zona de inflaţie, avem informaţii peste aşteptări din păcate. Avem 8,3% pe SUA vs. 8,1%, cât se previzionase, iar pe Europa avem 10% vs. 9,7%. Aceste informaţii nu fac nimic altceva decât să pună o presiune suplimentară pe pieţe.

Sectorul energetic a avut un randament bun de la an la an, însă orice altceva este negativ.

Gospodăriile au fost de asemenea afectate pentru că venitul disponibil a scăzut din două elemente – rata de dobândă, care a crescut şi inflaţia.

Piaţa bursieră, cât şi piaţa de obligaţiuni au avut de suferit în anul curent, iar ambele au fost legate de inflaţie şi reciproca ei, în speţă, politica monetară.

 
 
 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO