Burse - Fonduri mutuale

Adrian Tănase, Bursa de Valori Bucureşti: Avem ca target operaţionalizarea Contrapărţii Centrale în trimestrul 4 al acestui an

Adrian Tănase, Bursa de Valori Bucureşti: Avem ca...

Autor: Eduard Ivanovici

14.02.2023, 10:08 272

Contrapartea Centrală (CCP), prin intermediul căreia se relansează piaţa instrumentelor derivate la Bursa de Valori Bucureşti, ar putea intra în funcţiune în ultimele trei luni din 2023, spune Adrian Tănase, CEO al BVB, potrivit unui comunicat de presă.

„Cererea oficială de autorizare a Contrapărţii Centrale a fost depusă la ASF, documentaţie ce conţine peste 150 de documente însoţite de traducerile acestora în limba engleză. Urmăm paşii care sunt impuşi de reglementări şi, în final, această aplicaţie va fi evaluată la nivelul colegiului ESMA. Avem ca target operaţionalizarea CCP în trimestrul IV al acestui an”, explică Adrian Tănase.

Piaţa de capital din Romania a început anul cu o serie de creşteri semnificative la nivelul indicilor BET, care include cele mai tranzacţionate 20 de companii, şi BET-TR, unde sunt incluse şi dividendele oferite de acestea. Companiile listate la BVB incluse in aceşti indici au încheiat prima luna din 2023 cu un avans de 4%.

De altfel, în ianuarie, toti indicii BVB au fost pe plus, cu excepţia BET-FI, care a avut o scădere de 1%. Cea mai mare creştere a fost înregistrată la nivelul indicelui care include companiile din energie, BET-NG urcând cu 6%.

Numărul investitorilor de pe piaţa bursieră locală a ajuns la finalul lui 2022 la 133.000 de investitori, potrivit datelor Fondului de Compensare a Investitorilor (FCI). Prin comparaţie, la finalul anului 2021 erau aproape 82.000 de investitori, ceea ce înseamnă o creştere de 62% realizată într-un singur an. Mai mult, nivelul de 133.000 de investitori reprezintă un nou maxim istoric pentru piaţa de capital din Romania.

„Rundele de finanţare derulate prin piaţa de capital continuă, deja am avut o primă listare în acest an cu obligaţiuni corporative în valoare de aproape jumătate de miliard de lei şi avem semnale clare că mai multe companii se pregătesc de listare.  Romania a început demersurile pentru aderarea la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) şi îndeplinirea cu succes a acestui parcurs va aduce un plus de valoare tuturor companiilor româneşti care vor înţelege că printr-o mai buna guvernanţă corporativă pot avea acces la importante resurse de capital deţinute de investitorii internaţionali”, spune Radu Hanga, preşedintele BVB.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO