Burse - Fonduri mutuale

Adrian Tănase, CEO Bursa de Valori Bucureşti: Universul pieţelor emergente este de 50 de ori mai mare faţă de cel al pieţelor de frontieră. Iar cel al pieţelor dezvoltate este de 10 ori mai mare ca cel al pieţelor emergente. Mai sunt încă două companii care au şanse să fie incluse în FTSE Emerging Markets în martie 2021

Adrian Tănase, CEO Bursa de Valori Bucureşti: Universul...

Autor: Liviu Popescu

21.09.2020, 12:01 933

Adrian Tănase, director general (CEO) al Bursei de Valori Bucureşti (BVB) – operatorul pieţei de capital din România, spune că universul pieţelor emergente este de 50 de ori mai mare faţă de cel al pieţelor de frontieră, iar cel al pieţelor dezvoltate este de 10 ori mai mare ca cel al pieţelor emergente.

“Deci cumva am ieşit din zona pieţelor de frontieră şi am intrat într-o altă ligă. Bineînţeles că vrem să ajungem piaţă dezvoltată dar până acum trebuie să ne consolidăm acest statut de piaţă emergentă”, spune Adrian Tănase la deschiderea primei şedinţe de tranzacţionare sub statutul de piaţă emergentă secundară.

De astăzi, 21 septembrie 2020, piaţa de capital din România a promoat oficial cu o treaptă, de la piaţă de frontieră la una emergentă secundară, într-o decizie istorică a agenţiei de evaluare financiară FTSE Russell, care a luat în calcul criteriile de lichiditate, şi care se va reflecta şi în economia reală.

Astfel, odată cu includerea pieţei de capital în categoria celor emergente, investitori mai mari faţă de cei care aveau mandat să investească pe pieţe de frontieră vor începe să tranzacţioneze acţiuni listate, în special ale celor incluse în structura indicilor FTSE.

Chiar dacă ponderea este una scăzută în FTSE Emerging Markets, de 0,038% ca urmare a reclasificării din iulie 2020, semnalul este pozitiv mai ales pentru alţi furnizori de indici, precum MSCI. Ponderea alocată pieţei de capital din România de către FTSE în FTSE Global All Cap ar urma să fie de 0,004%, la fel ca pentru FTSE All World.

Astfel, acţiunile Băncii Transilvania vor fi incluse în FTSE All World, FTSE All Cap, FTSE Total Cap si Mid Cap, cele ale Nuclearelectrica în FTSE All Cap, FTSE Total Cap si Small Cap, iar Teraplast în FTSE Total Cap si Micro Cap.

“Mai sunt încă două companii care au şanse să fie incluse în FTSE Emerging Markets în martie 2021”, spune Adrian Tănase, care însă nu a oferit numele acestor companii.

“Avem un drum mult mai anevoios de acum încolo. Piaţa de capital încă nu este relevantă pentru economia din România, trebuie să recunoaştem acest lucru. Suntem doar la 10% din PIB. Spre comparaţie Polonia are 30%. Trebuie să ne propunem să fim o piaţă mult mai puternică dar bineînţeles trebuie să colaborăm, mai ales cu instituţiile statului, mediul privat. În primul rând populaţie trebuia stimulată să investească pe piaţa de capital iar companiile să vină să se listeze”.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO