Burse - Fonduri mutuale

Adrian Tănase, director general, BVB: Investitorii străini vor să vadă o comunitate puternică de investitori locali. Participanţii la piaţa de capital prin pilonii de pensii trebuie să formeze această comunitate

Adrian Tănase, director general, BVB: Investitorii străini vor să vadă o comunitate puternică de investitori locali. Participanţii la piaţa de capital prin pilonii de pensii trebuie să formeze această comunitate

Autor: Alex Ciutacu

26.10.2018, 11:32 367

Cei aproximativ 7 milioane de participanţi la Pilonul II de pensii trebuie să formeze o comunitate puternică de investitori locali, încât investitorii străini au nevoie de această siguranţă pentru a face pasul înspre bursa din România, consideră directorul general al BVB, Adrian Tănase, în cadrul unui panel de discuţii desfăşurat cu ocazia lansării studiului „Sistemul Ideal de Pensii”, efectuat de CFA Institute şi Mercer.

„O piaţă de capital este atractivă atunci când comunitatea este mare şi este diversă. O piaţă de capital nu poate exista doar pe baza investitorilor străini. Investitorii străini vor să vadă o comunitate de investitori locală foarte dezvoltată şi că este diversă”, spune Adrian Tănase.

Cu toate acestea, Pilonul II nu reprezintă o formă de economisire voluntară, afirmă şeful bursei de la Bucureşti.

„Problema în România este că nu prea avem această economisire voluntară, nu prea s-a întâmplat. Noi, ca şi BVB, avem iniţiative şi încercăm să dezvoltăm piloanele voluntare. E un drum dificil şi trecutul a demonstrat. A apărut Pilonul II, adică este un exerciţiu e economisre impus. A apărut în 2008 şi ajută foarte tare ca să promovăm acest concept de economisire în cadrul populaţiei, pe care trebuie să îl facem cu toţii. Pilonul II este important pentru că putem constru, putem dezvolta pe el piloanele 3 şi 4, putem promova economisirea voluntară. Ca să vedem cât de mare este diferenţa între economisirea voluntară şi economisirea impusă, cea impusă are 7 milioane de participanţi, de oameni care economisesc pe piaţa de capital – deşi mulţi dintre noi nu ştiu asta – iar în cea voluntară numără câteva zeci de mii de investitori”.

Adrian Tănase consideră însă că discuţiile aprinse asupra structurii sistemului de pensii, care au inundat piaţa începând de anul trecut, sunt normale.

„Eu sunt optimist, eu zic că suntem pe o cale normală, cu discuţii politice despre cum ar trebui să arate mai bine acest sistem de pensii, şi cred că existenţa sistemului de pensii impus nu este în pericol, şi de asemenea cred că, cu un dialog normal, vom putea înainta pe acest drum pe care l-am început şi pe care va trebui să îl continuăm şi într-un mod îmbunătăţit”, adaugă Tănase.

Însă, directorul general al BVB critică anumite restricţii investiţionale. „Aş vrea să ating un subiect, cred că încă sunt multe lucruri de schimbat în cadrul de reglementare al fondurilor de pensii obligatorii. Este normal să nu fi avut o soluţie perfectă încă de la început, dar va trebui să discutăm despre acest lucru şi ce trebuie investit în Pilonul II de pensii ca şi cadru investiţional. Acest cadru are câteva restricţii absurde şi cred că pilonul II de epnsii nu oferă soluţii pentru toate particularităţile existente în cadrul populaţiei şi mă refer la faptul că Pilonull II trebuie să ofere soluţii atât pentru cei foarte tineri cât şi pentru cei care se apropie de vârsta de pensionare. Nu s-a întâmplat. Pilonul 2 este dominat de pensii de risc mediu. Şi alte restricţii investiţionale, precum faptul că Pilonul II nu poate inesti în real-estate. Este o întreag listă legat de ce trebuie modigicat în sistemele de pensii şi sperca în scurt timp să putem rezolva multe dintre aceste restricţii pe care Pilonul II le-a ridicat investiţonal”

 
 
AFACERI DE LA ZERO