Burse - Fonduri mutuale

Alro Slatina, cel mai mare producător de aluminiu din România, marchează profit net de 329 mil. lei în 2020, de la pierderi de 67 mil. lei în 2019. Vineri, acţiunile companiei se tranzacţionează în creştere cu 2,3%

Alro Slatina, cel mai mare producător de aluminiu din România, marchează profit net de 329 mil. lei în 2020, de la pierderi de 67 mil. lei în 2019. Vineri, acţiunile companiei se tranzacţionează în creştere cu 2,3%

Autor: Cristina Bellu

26.02.2021, 11:47 412

Grupul Alro, cel mai mare producător de aluminiu din România şi unul dintre cei mai mari producători de aluminiu din Europa, a obţinut în 2020 un profit net de 328,9 mil. lei, faţă de pierderi de 44,5 mil. lei înregistrate în 2019.

„În 2020 alte venituri operaţionale includ în 2020 în principal subvenţia de 647.243 mii lei (în 2019: 0) înregistrată de Grupul Alro ca fiind o compensare a costurilor mai mari cu energia în conformitate cu legislaţia UE privind schema EU-ETS pentru anii 2019 şi 2020. În T4/2020 Grupul a recunoscut venituri din subvenţii aferente schemei de compensare EU-ETS în sumă de 99.324 mii lei (T4 2019: 0)”.

Aceeaşi tendinţă s-a menţinut şi în T4/2020, când profitul net a fost de 55,6 mil. lei, comparativ cu pierderea netă de 44,5 mil. lei înregistrată în perioada similară din 2019, arată datele din raportul financiar preliminar publicat vineri de companie.

La nivelul afacerilor, grupul a înregistrat o scădere de 9% comparativ cu 2019, până la 2,51 miliarde lei, în timp ce rezultatul operaţional s-a cifrat la 399 mil. lei, echivalentul unui nivel de patru ori mai mare al EBIT comparativ cu 2019.

O evoluţie similară a fost înregistrată şi la nivelul ultimului trimestru din 2020, când grupul a raportat un EBIT pozitiv  de 44,3 mil. lei faţă de un rezultat operaţional negativ de 26,7 mil. lei în T4/2019.

La nivel individual, Alro Slatina a obţinut în 2020 un profit de 230 mil. lei, faţă de pierderea de 155 mil. lei înregistrată în 2019, în timp ce ultimul trimestru al anului a consemnat un profit de 14,4 mil. lei, faţă de pierderi de 45,5 milioane lei în T4/2019.

În 2020, afacerile Alro Slatina au fost de 2,3 mil. lei, în scădere cu 7,4% faţă de 2019.

La 31 decembrie 2020, activele totale ale grupului se ridica la 2,61 mld. lei, la un nivel mai mare comparativ cu 31 decembrie 2019 când activele se cifrau la 2,46 mld. lei.

Aceeaşi tendintă a fost raportata la nivelul Alro cu o valoare a activelor totale de 2,37 mld. lei la 31 decembrie 2020, fata de 2,1 mld. lei la 31 decembrie 2019.

Datoriile totale ale Grupului au scăzut usor, la 1,53 mld. lei, faţă de 1.69 mld. lei la 31 decembrie 2019.

La nivelul Alro datoriile totale se cifrează la 1,39 mld. lei faţă de 1,38 mld. lei în decembrie 2019, din care datorii pe termen lung sunt de  887 mil. lei, iar datoriile curente 511 mil. lei.

Alro Slatina este deţinută majoritar de grupul rus Vimetco (54,18%), controlat de miliardarul Vitali Maşitski, în timp ce Pavăl Holding, companie a fraţilor Pavăl de la Dedeman, are o participaţie de 23,21%, iar Fondul Proprietatea deţine 10,2% din capitalul social.

Acţiunile producătorului de aluminiu cu o capitalizare de 1,86 mld. lei, incluse în structura indicelui principal BET, se tranzacţionează vineri în creştere cu 2,30%.

AFACERI DE LA ZERO