Burse - Fonduri mutuale

Altius, companie controlată de Marius Diaconu, a subscris 1,5 milioane de acţiuni în cadrul ofertei publice iniţiale desfăşurate de dezvoltatorul imobiliar One United Properties, pentru care a plătit 3 mil. lei

Altius, companie controlată de Marius Diaconu, a...

Autor: Cristina Bellu

09.07.2021, 10:20 836

Altius, companie care activează în domeniul medicinei veterinare, a subscris 1,5 milioane de acţiuni în cadrul ofertei publice iniţiale desfăşurate de dezvoltatorul imobiliar One United Properties, pentru care a plătit 3 milioane de lei, potrivit informaţiilor transmise de cel mai mare holding care se listează pe 12 iulie la bursa de la Bucureşti.

Fondatorul şi CEO-ul Altius este Marius Diaconu, un investitor activ cu o experienţă de peste 20 de ani în domenii precum piaţa imobiliară, IT, agricultură, entertainment, atât în Europa, cât şi în Asia şi Statele Unite şi care, din noiembrie 2020, a fost numit administrator în Consiliul de Administraţie al dezvoltatorului imobiliar.

One United Properties (simbol bursier ONE), companie de dezvoltare imobiliară fondată de Victor Căpitanu şi Andrei Diaconescu, va intra la tranzacţionare la Bursa de Valori Bucureşti în data de 12 iulie 2021, potrivit informaţiilor transmise de operatorul bursier.

Listarea vine după încheierea unei oferte publice iniţiale de vânzare acţiuni pentru majorarea de capital social, prin intermediul căreia compania a atras 260 milioane de lei.

Oferta publică primară de acţiuni în vederea listării acţiunilor cu simbolul bursier ONE pe piaţa principală s-a derulat în perioada 22 iunie-2 iulie, preţul final de ofertă fiind stabilit la 2 lei pe acţiune, iar capita­lizarea anticipată a com­paniei fiind de 2,86 mld. lei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO