• Leu / EUR4.9148
  • Leu / GBP5.5638
  • Leu / USD4.5152
Burse - Fonduri mutuale

Andrei Diaconescu, cofondator, One United Properties: În situaţii de incertitudine trebuie să faci ce ştii, iar în cazul nostru, a face ce ştim este să continuăm să investim în Bucureşti, să testăm şi alte pieţe, dar să facem investiţiile atunci când suntem pregătiţi

Conferinţa ZF Piaţa de Capital 2022

Andrei Diaconescu, cofondator, One United Properties: În situaţii de incertitudine trebuie să faci ce ştii, iar în cazul nostru, a face ce ştim este să continuăm să investim în Bucureşti, să testăm şi alte pieţe, dar să facem investiţiile atunci când suntem pregătiţi

Autor: Alexandra Matei

25.10.2022, 13:56 360

Andrei Diaconescu, cofondator, One United Properties, susţine că în situaţiile incerte, precum cea din prezent generată de criza Covid-19, de războiul de la graniţă şi de inflaţia galopantă, discplina este cea mai importantă.

El consideră că cel mai bine, într-un astfel de context, este ca One United Properties să mizeze pe ceea ce ştie să facă, astfel că va continua să investească în Bucureşti, o piaţă pe care deja o cunoaşte, să testeze şi alte pieţe, dar să facă investiţiile atunci când compania este pregătită.

„E foarte importantă disciplina. În situaţii de incertitudine trebuie să faci ce ştii, iar în cazul nostru, a face ce ştim este să continuăm să investim în Bucureşti, o piaţă pe care o cunoaştem, să testăm şi alte pieţe, dar să facem investiţiile atunci când suntem pregătiţi. Cred că acest lucru este bine înţeles şi de acţionarii noştri – avem în jur de 6.000 de acţionari. Dacă ne uităm la performanţa acţiunii noastre faţă de performanţa sectorului, vedem că stăm de aproape zece ori mai bine. Sectorul, de la începutul războiului, a scăzut cu aproximativ 40% în întreaga Europă, iar noi suntem undeva la minus 4%. Totul ţine de aceşti piloni: cash, datorii mici, poziţie bună, produs bun”, a spus acesta în cadrul conferinţei ZF Piaţa de capital 2022.

 

Ce a mai declarat Andrei Diaconescu în timpul evenimentului ZF:

Cu siguranţă toţi vedem un cadru economic care se schimbă, în care apar provocări noi una după alta – Covid-19, război, inflaţie, întreruperea lanţului de aprovizionare – şi asta înseamnă că trebuie să fii foarte atent la fiecare decizie pe care o iei.

În cazul nostru, acest lucru înseamnă să continuăm să facem ceea ce am făcut şi acum – să păstrăm o poziţie foarte mare de cash, să avem un grad de îndatorare foarte mic, de 25%, care nu este caracteristic industriei noastre, să ne focusăm pe locaţii cu o lichiditate foarte mare, să ne focusăm pe un produs corect care să dea valoare clientului şi să fim foarte atenţi la costuri.

Tendinţa la nivel global, cel puţin pentru oraşele emergente, este densificarea. Mai ales în ţări precum România, să construim împrejurul Bucureştiului, nu face altceva decât să genereze un trafic insuportabil.

Sunt suficiente zone în Bucureşti pe care le putem dezvolta. E foarte important să existe un consens, acela că densificarea este răspunsul problemelor de trafic şi mediu din momentul de faţă.

Impredictibilitatea existentă nu face altceva decât să alunge investitorii mari, adică exact de cei care avem nevoie şi cei care schimbă imaginea oraşului. Noi suntem români, vom rămâne aici, vom continua să construim şi suntem obligaţi să ne batem cu foarte multe probleme. Însă, investitorii globali sau regionali mută din pix banii în altă parte, iar noi rămânem cu investitorii care oricum nu respectau autorizaţiile.

Fondurile din majorarea de capital merg către zece proiecte din cele 27 pe care le avem în total. 16 sunt în dezvoltare. Avem proiecte care se execută imediat, proiecte care se execută în 3-5 ani şi proiecte care se vor executa peste zece ani şi la care investim în momentul de faţă. Avem un plan şi o strategie bine definită în progresul nostru. Ne considerăm foarte la început cu această companie.

 
 
 
AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - astăzi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9148
Diferență: -0,1483
Ieri: 4.9221
Azi: 4.5152
Diferență: -0,6906
Ieri: 4.5466
Azi: 5.5638
Diferență: -0,6961
Ieri: 5.6028
Azi: 4.9264
Diferență: 0,5429
Ieri: 4.8998