Burse - Fonduri mutuale

Apar detalii despre consorţiul IRE AIFM, din Luxemburg, şi Impetum Management, România, care a fost selectat pentru a administra în următorii ani Fondul Proprietatea, care are acum o evaluare bursieră de 1,3 mld. de lei. Ce angajament îşi ia noul administrator

foto: Andrei Cionca, fondator Impetum Group; David Luksenburg, manager IRE AIFM HUB

foto: Andrei Cionca, fondator Impetum Group; David Luksenburg, manager IRE AIFM HUB

Autor: Valeriu Dănilă

02.05.2025, 20:15 3428

Vineri după-amiază au apărut detalii legate de asociarea dintre IRE AIFM şi Impetum Management.

Parteneriatul va purta denumirea ROCA FP şi reuneşte IRE AIFM HUB, administrator de fonduri de investiţii alternative cu sediul în Luxemburg, activ pe piaţa din România, şi o echipă locală de specialişti cu expertiză relevantă în administrarea activelor şi management de investiţii în fondurile locale de Private Equity Roca Investments, Agista precum şi în compania de consultanţă Impetum Management.

„Ne bucurăm să fim în acest parteneriat, alături de o echipă care a demonstrat, de mai bine de 25 de ani, nu doar profesionalism, ci şi o capacitate remarcabilă de a naviga cu succes prin cele mai dificile momente ale economiei româneşti. Vedem oportunităţi reale de dezvoltare pe pieţele din Europa Centrală şi de Est, iar România rămâne o ancoră esenţială în această dinamică regională”, a declarat David Luksenburg, manager IRE AIFM HUB şi reprezentant al parteneriatului ROCA FP. 

Comitetul Reprezentanţilor Fondului Proprietatea a desemnat acest parteneriat drept candidat preferat şi a decis iniţierea unui proces de due diligence bidirecţional, alături de negocierile pentru termenii contractului de administrare.

„ROCA FP a adus în proces o echipă locală de specialişti, şi trecând la pasul următor confirmă profesionalismul, experienţa şi performanţa unei echipe româneşti dedicate şi ambiţioase. Alături de partenerii noştri de la IRE AIFM HUB, propunem o soluţie solidă, menită să transforme Fondul Proprietatea într-un pilon strategic pentru sprijinirea economiei româneşti şi un motor al dezvoltării durabile. Am prezentat o propunere  fundamentată, cu respect pentru misiunea Fondului şi cu angajamentul de a lucra în parteneriat cu acţionarii, pentru a-i atinge întregul potenţial”, a declarat Andrei Cionca, Reprezentant al parteneriatului ROCA FP. 

Strategia propusă de ROCA FP vizează o transformare a misiunii Fondului Proprietatea, astfel încât acesta să devină un pilon esenţial pentru dezvoltarea economică naţională.

Abordarea propusă va sprijini o evoluţie strategică echilibrată. Aceasta presupune atât dezvoltarea, cât şi valorificarea portofoliului existent. În acelaşi timp, va include iniţierea unor investiţii în companii listate din România şi din regiunea mai largă a Europei Centrale şi de Est.

Strategia va acoperi şi tranzacţii prin care Fondul poate obţine expunere indirectă la companii nelistate cu perspective puternice de creştere, utilizând vehicule de investiţii listate. Totodată, va urmări crearea de valoare pe termen lung prin implementarea unor sisteme de tip Fund of Funds (FoF)

Asigurarea unei politici de dividend care să asigure un randament constant ramâne o prioritate a Fondului Proprietatea, în paralel cu efortul de creştere a valorii şi lichidităţii titlurilor.

Până la implementarea strategiei  propuse de dezvoltare, în acord cu voinţa acţionarilor, politicile curente de distribuţie dividende şi răscumpărări ar continua conform strategiei actuale a Fondului.

Fondul Proprietatea deţine participaţii în companii strategice precum Aeroporturi Bucureşti, Administraţia Porturilor Maritime Constanţa, Salrom şi Alro, având o evaluare bursieră de aproximativ 1,3 miliarde lei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels