Burse - Fonduri mutuale

AROBS Transilvania, companie de IT listată la BVB, şi-a bugetat afaceri în creştere cu 17% la finalul anului, până la 200 mil. lei şi profit net de peste 47 mil. lei, plus 10% an/an

Voicu Oprean, fondator şi CEO al AROBS

Voicu Oprean, fondator şi CEO al AROBS

Autor: Cristina Bellu

02.05.2022, 09:45 603

AROBS Transilvania Software, companie de tehnologie listată la Bursa de Valori Bucureşti sub simbolul AROBS, vizează o cifră de afaceri la nivel individual de 197,3 milioane de lei la finalul anului, EBITDA de 54,9 milioane de lei şi un profit net de 47,3 milioane de lei.

„În 2021 ne-am continuat creşterea, şi chiar am înregistrat un rezultat net individual cu 12% mai mare decât cel estimat. Pentru 2022, ţintim o cifră de afaceri la nivel individual mai mare cu 17% faţă de cea înregistrată anul trecut şi o apreciere a profitului net cu aproximativ 10%. Aceste prognoze se bazează pe dezvoltarea organică a business-ului, pe cercetare şi inovare în produsele şi serviciile noastre, precum şi pe consolidarea pe pieţele pe care suntem prezenţi”,  spune Voicu Oprean, fondator şi CEO al AROBS.

El menţionează că societatea intenţionează să continue cu strategia de M&A iniţiată în ultimii ani, care va avea un impact pozitiv asupra rezultatelor la nivel consolidat. În acest sens, compania a semnat deja o primă tranzacţie, în luna aprilie, prin care a preluat echipa şi afacerea Software Development Services de la compania Enea, din Suedia, aceasta fiind cea mai semnificativă achiziţie din istoria AROBS, cu o valoare de aproape 18 mil. euro.

În vederea îndeplinirii bugetului de venituri şi cheltuieli la nivel individual pentru 2022, AROBS estimează că anul acesta cererea de servicii software va continua să crească, atât în cadrul expertizelor existente, cum ar fi Automotive-Embedded pentru vehicule, inclusiv cele electrice, dar şi Travel Technology, IoT, Life Sciences, Fintech, soluţii Enterprise, dar şi în industrii şi specializări noi, precum securitate cibernetică, embedded devices, etc.

De asemenea, prin achiziţia Berg Software Timişoara realizată la finalul anului 2021, grupul AROBS are o expunere mai solidă pe pieţele din Germania, Austria şi Elveţia, iar în 2022 vizează extinderea numărului de clienţi şi proiecte din aceste ţări. Mai mult, odată cu preluarea Software Development Services, AROBS şi-a întărit divizia de servicii software prin alăturarea unui număr de aproximativ 160 de noi colegi, localizaţi în Bucureşti, Iaşi, Craiova, dar şi în Statele Unite. Prin această achiziţie, compania îşi consolidează şi îşi extinde în acelaşi timp portofoliul de clienţi în Europa şi America de Nord.

„Analizăm cu mare atenţie situaţia geopolitică care este în desfăşurare în regiunea noastră, şi, în speranţa îmbunătăţirii rapide a circumstanţelor, îi asigurăm pe investitorii şi acţionarii AROBS că vom rămâne concentraţi pe planurile de dezvoltare asumate pentru anul acesta şi nu numai,” a adăugat Voicu Oprean.

Strategia de dezvoltare a AROBS urmează patru direcţii de acţiune. Una dintre aceste direcţii este reprezentată de diversificarea concentrică bazată pe cercetare şi inovare prin proiecte de cercetare în domeniile IoT, transport, telematică, optimizarea automobilelor şi a afacerilor. De asemenea, lansarea de noi produse inovatoare şi versiuni disruptive ale produselor proprii reprezintă o altă ramură de dezvoltare în această direcţie. Compania urmăreşte să îşi îmbunătăţească portofoliul de produse existente prin adăugarea de noi funcţii în cadrul acestora, dar şi testarea produselor pe piaţa românească înainte de lansarea pe pieţele regionale şi nu numai.

Cea de-a doua direcţie de acţiune se axează pe dezvoltarea de noi zone de expertize cu mare căutare pe piaţa globală de servicii software, concomitent cu transferul continuu de cunoştinţe in-house către viitoarele generaţii de programatori şi specialişti hardware.

A treia direcţie de acţiune este construită în jurul integrării pe orizontală prin achiziţiile de jucători existenţi care operează în aceeaşi industrie, au un indicator EBITDA solid şi sunt uşor de integrat. În cadrul aceste strategii sunt incluse şi activităţile de extindere în Europa, prin dezvoltarea filialelor noi deschise, precum şi expansiunea în America de Nord şi Asia.

A patra direcţie de acţiune are în vedere motivarea şi retenţia angajaţilor, prin creşterea oportunităţilor de dezvoltare profesională şi implementarea programului de tip Stock Option Plan, demarat la finalul anului trecut. Prin acest program, AROBS urmăreşte transformarea angajaţilor în parteneri ai companiei, iar pe termen mediu, în investitori activi la Bursa de Valori Bucureşti.   

AROBS este listată pe piaţa AeRO începând cu data de 6 decembrie 2021. De la momentul listării şi până la data de 29 aprilie 2022 au fost tranzacţionate peste 91 de milioane de acţiuni AROBS în cadrul a aproape 19.500 de tranzacţii, a căror valoare a fost de peste 101 milioane de lei. Astfel, AROBS este cea mai tranzacţionată acţiune de pe piaţa AeRO, iar lichiditatea companiei de la momentul listării şi până la data menţionată a depăşit performanţa unor companii incluse în indicele BET, principalul indice al Bursei de Valori Bucureşti, care include cele mai lichide companii listate pe Piaţa Principală.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO