Burse - Fonduri mutuale

AROBS Transilvania preia integral grupul local Nordlogic, cu afaceri de circa 10 mil. lei

Voicu Oprean, fondator şi CEO al AROBS

Voicu Oprean, fondator şi CEO al AROBS

Autor: Cristina Bellu

28.07.2022, 09:49 649

AROBS Transilvania Software, cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursa de Valori Bucureşti, sub simbolul AROBS, anunţă preluarea integrală a Nordlogic, grup de companii local specializat în dezvoltarea de produse şi platforme software personalizate, cu birouri în Cluj-Napoca, Oradea şi Seattle, SUA.

„Această tranzacţie este în linie cu strategia noastră de dezvoltare pentru următorii ani, bazată pe o activitate intensă de M&A,” spune Voicu Oprean, fondator şi CEO al AROBS.

În urma preluării, AROBS îşi va extinde echipa din cadrul diviziei de Software Services prin integrarea a peste 60 de programatori, testeri şi consultanţi în dezvoltare software.

Oficialii companiei spun că pentru realizarea tranzacţiei vor utiliza o parte din capitalul atras de la investitorii BVB în timpul plasamentului privat pentru acţiunile sale, care a avut loc în luna octombrie 2021, precum şi finanţare bancară.

Nordlogic a fost fondat în anul 2006, în Cluj-Napoca, de antreprenorii Andrei Olariu şi Ovidiu Codreanu, foşti colegi de liceu şi facultate. De-a lungul celor 17 ani de existenţă, Nordlogic a dezvoltat şi implementat aplicaţii web şi cloud, precum şi software bazat pe familia de tehnologii Microsoft pentru clienţi locali şi internaţionali din Europa, Marea Britanie, Israel şi SUA.

Clienţii Nordlogic activează în industrii diverse, precum servicii financiare, tehnologie, manufactură, media, domeniul medical, organizaţii non-profit, etc.

În 2021, grupul Nordlogic a înregistrat venituri consolidate de aproximativ 9,7 milioane de lei.

Managementul companiei va fi asigurat în continuare de Andrei Olariu (CEO), Ovidiu Codreanu (COO) şi Ciprian Sorlea (CTO).

„Pentru noi, AROBS a fost un partener firesc în momentul în care am avut în vedere dezvoltarea prin intermediul unei tranzacţii M&A, datorită unei lungi relaţii atât la nivel profesional, între firme, cât şi la nivel personal,” adaugă Andrei Olariu, cofondator şi CEO al Nordlogic.

Echipele de Corporate / M&A şi Tehnologie Media şi Telecomunicaţii (TMT) ale Wolf Theiss, coordonate de avocat Partener Ileana Glodeanu, au oferit asistenţă juridică AROBS Transilvania Software în toate etapele acestei noi tranzacţii, de la efectuarea investigaţiei juridice de due diligence cu privire la toate cele trei entităţi ţintă, consultanţă privind documentaţia tranzacţională şi asistenţă până la finalizarea cu succes a tranzacţiei.

Împreună cu Ileana Glodeanu, Wolf Theiss a implicat o echipă mixtă formată din George Ghitu (Senior Associate, Corporate / M&A şi TMT), Costin Şalaru (Associate, Employment), Nina Lazăr (Associate, Data Protection, IP & TMT) şi Ana-Maria Mustăţea (Associate, Real Estate & Projects).

De partea cealaltă, Nordlogic a fost asistată de Orion XXI în calitate de consultant M&A şi de ZVD Attorneys în aspectele juridice ale tranzacţiei.

Aceasta este cea de-a treia tranzacţie realizată de AROBS de la anunţul de listare pe Bursa de Valori Bucureşti, după achiziţionarea Berg Software Timişoara la finalul anului 2021 şi Enea Software Development Services din aprilie 2022. Totodată, este cea de-a şaptea tranzacţie realizată de companie în ultimii patru ani.

„Într-un timp relativ scurt, am reuşit să realizăm trei tranzacţii, dar vom continua să căutăm şi să identificăm noi oportunităţi, respectiv companii care pot diversifica activitatea noastră şi care îşi doresc să se dezvolte alături de noi,” precizează Voicu Oprean.

Listată la BVB din decembrie 2021, AROBS a reuşit să înregistreze o valoare mai mare a tranzacţiilor decât aproape jumătate din companiile din BET anul acesta.

De altfel, CEO-ul Voicu Oprean a reiterat recent planul companiei de a se transfera pe piaţa principală a BVB până la finele lui 2022.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO