• Leu / EUR4.9423
  • Leu / GBP5.8196
  • Leu / USD4.6194
Burse - Fonduri mutuale

AROBS Transilvania a semnat cu BRK Financial Group pentru susţinerea lichidităţii acţiunilor companiei la bursă. Capitalizarea dezvoltatorului de software a ajuns la 1,1 miliarde lei, plus 28% în doar o lună de la listarea pe piaţa AeRO

AROBS Transilvania a semnat cu BRK Financial Group pentru susţinerea lichidităţii acţiunilor companiei la bursă. Capitalizarea dezvoltatorului de software a ajuns la 1,1 miliarde lei, plus 28% în doar o lună de la listarea pe piaţa AeRO

Voicu Oprean, Director General AROBS Transilvania Software

Autor: Cristina Bellu

18.01.2022, 11:29 256

AROBS Transilvania Software (AROBS), companie românească de IT specializată în furnizarea de soluţii software bazate pe cele mai noi tehnologii, beneficiază începând de astăzi de serviciile furnizate de BRK Financial Group (BRK), care va activa ca market maker pentru acţiunile companiei.

Acţiunile AROBS au fost listate pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti în 6 decembrie 2021, iar compania are în prezent o capitalizare de  1,1 miliarde de lei (228,5 milioane de euro), înregistrând o creştere de 28% faţă de momenul listării.

„Ne bucurăm că într-o lună de la debutul nostru la Bursa de Valori Bucureşti am reuşit să depăşim pragul de un miliard de lei în ceea ce priveşte capitalizarea AROBS. (...) Parteneriatul încheiat cu BRK Financial Group pentru implementarea programului de Market Making va contribui la creşterea lichidităţii AROBS pe piaţa AeRO şi va aduce plus valoare pentru acţionarii noştri”, spune Voicu Oprean, Director General AROBS Transilvania Software.

El menţionează că serviciile de market maker reprezintă încă un pas pe care compania îl face în direcţia planului privind trecerea AROBS pe Piaţa Principală până la începutul anului viitor.

Acţiunea AROBS este al 15-lea instrument financiar listat la Bursă pentru care echipa BRK Financial Group oferă servicii de Market Maker al Emitentului. Numărul total de instrumente financiare listate pe ambele pieţe ale Bursei care beneficiază de servicii de Market Maker al Emitentului ajunge astfel la 20, dintre care 19 acţiuni şi o emisiune de obligaţiuni.

„Având o capitalizare totală de peste 1 miliard de lei şi o capitalizare a free floatului de peste 50 milioane dolari, valori care rivalizează cu cele ale companiilor de pe Piaţa Reglementată, am calibrat un pachet de cotare foarte competitiv, respectiv  cotaţii ferme pentru 60.000 de acţiuni la cumpărare, respectiv 60.000 de acţiuni la vânzare într-un spread mediu de 2%”, spune Monica Ivan, Director General BRK Financial Group.

Market Makerul Emitentului este participantul la sistemul de tranzacţionare al BVB care şi-a asumat rolul de a susţine lichiditatea unui instrument financiar.


 

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9423
Diferență: 0,0121
Ieri: 4.9417
Azi: 4.6194
Diferență: -0,2031
Ieri: 4.6288
Azi: 5.8196
Diferență: 0,5008
Ieri: 5.7906
Azi: 4.8107
Diferență: 0,1082
Ieri: 4.8055