Burse - Fonduri mutuale

AROBS Transilvania Software, companie de IT deţinută de antreprenorul clujean Voicu Oprean, anunţă preţul final pentru achiziţia companiei Enea Services România: 17,6 mil. euro

Voicu Oprean, CEO şi fondator al AROBS

Voicu Oprean, CEO şi fondator al AROBS

Autor: Eduard Ivanovici

03.10.2022, 18:47 1949

AROBS Transilvania Software, cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursa de Valori Bucureşti, a informat piaţa cu privire la preţul final al achiziţiei Enea Services România, respectiv 17,6 milioane de lei, se arată într-un raport de la BVB.

Enea Software Development Services (Enea Services România SRL) reprezintă o filială deţinută anterior de Enea Software AB, a cărei companie-mamă, Enea AB, este lisată pe Nasdaq Stockholm. Tranzacţia a fost cea mai mare din istoria companiei şi implică achiziţionarea operaţiunilor Enea Services România din Statele Unite, la care se adaugă contractorii locali şi contractele clienţilor. 

Evenimentul a marcat cea mai mare tranzacţie făcută în IT de către o companie românească.

În urma tranzacţiei, AROBS a lansat divizia AROBS Engineering, definită de fondatorul şi CEO-ul Voicu Oprean drept „un mix de competente de embedded pentru parteneri din sectoare performante la nivel global – medical,  aerospaţial, maritim, industrial IoT, electronice, fintech”. Totodată, noua divizie se axează pe creşterea businessului companiei din nordul Americii şi vestul Europei, cât şi pe extinderea portofoliului de clienţi.

Acţiunile AROBS s-au depreciat cu 16,5% în 2022, pe tranzacţii de 92 de milioane de lei. Cu o capitalizare de 761 de milioane de lei, societatea este controlată în proporţie de 63,3% de Voicu Oprean.

În primele şase luni ale anului, AROBS a înregistrat venituri operaţionale de 128,8 milioane de lei, cu 34% peste rezultatul din 30 iunie 2021. Profitul net a atins 28,8 milioane de lei în S1/2022, plus 9%. Pe viitor, grupul de IT are în vizor transferul de pe piaţa AeRO pe Piaţa Principală a BVB.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO