Burse - Fonduri mutuale

Ascendia are 300.000 lei investiţi la alte companii listate la Bucureşti şi vrea să atragă încă 1,5 mil. lei prin obligaţiuni

Emisiunea ZF Deschiderea de Astăzi. Zilnic de la 9.30 pe zf.ro şi facebook/zf

Autor: Tibi Oprea

01.07.2020, 20:45 350

♦ CEO: Cred că bugetarea pentru anul 2020 poate fi îndeplinită ♦ Compania de 6,8 mil. lei este deţinută majoritar de familia Mălureanu.

Cosmin Mălureanu, di­rector general şi acţio­nar majoritar al com­paniei producătoare de software educaţional Ascendia (simbol bursier ASC), spune că intenţionează ca până la finele anului să lanseze o nouă emisiune de obligaţiuni, în valoare de 1,5 milioane de lei, sumă care va fi direcţionată în principal în acţiuni de marketing şi vânzări.

„Avem de gând să mai apelăm la o emisiune de obligaţiuni. Vrem să mai luăm 1,5 milioane de lei, practic restul care a rămas din mandatul primit în AGA. Am primit mandat de 4,5 milioane de lei, din care prima emisiune a fost de 3 milioane de lei. Vrem să mai luăm şi restul, în cea de-a doua parte a anului sau în funcţie de cum mai evoluează piaţa. Momentan e multă emoţie în piaţă. Iniţial ne gândeam să facem acest plasament mai devreme, dar acum analizăm dacă există apetenţă a investitorilor pentru un astfel de plasament. Avem nişte estimări că piaţa de elearning va creşte în aproximativ cinci ani de la circa 175 de miliarde de dolari undeva la 280 de miliarde de dolari la nivel global. Vorbim de aproape o dublare în această perioadă. Este o opor­tunitate de care vrem să beneficiem, iar pentru asta trebuie să investim în continuare în acţiuni de marketing şi vânzări. Aproximativ 70% din bani ar merge către marketing şi vânzări şi circa 30% probabil în mici dezvoltări sau procese care să susţină procesele de marketing şi vânzări“, a spus Cosmin Mălureanu în cadrul emisiunii ZF Deschiderea de Astăzi. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO