Burse - Fonduri mutuale

ASF a autorizat numirea fostului secretar de stat Nicuşor Marian Buică în funcţia de CEO al SIF Muntenia

ASF a autorizat numirea fostului secretar de stat...

Autor: Cristina Bellu

22.12.2017, 10:37 346

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a autorizat joi, 21 decembrie, modificarea componenţei conducerii SIF Muntenia şi numirea lui Nicuşor Marian Buică în funcţia de director general.

“Totodată, Consiliul de administraţie al instituţiei a luat act de încetarea mandatului de administrator a lui Nicuşor Marian Buică în urma intrării în vigoare a demisiei depusă în momentul numirii sale în poziţia de director general.”, se menţionează într-un anunţ pe pagina Bursei.

Nicuşor Marian Buică a ocupat timp de un an, în perioada martie 2013 - martie 2014, funcţia de secretar de stat în Ministerul Transporturilor, apoi pe cea de consilier ministru delegat pentru buget în cadrul Ministerului Finanţelor. 

Buică a revenit în poziţia de secretar de stat în 2015, însă de data aceasta la Ministerul Fondurilor Europene. Acesta a mai făcut parte de-a lungul timpului din consiliile de administraţie ale unor companii precum: SIF Muntenia, Swiss Capital, Loteria Română, Enel sau Dunapref.

Buică este licenţiat al Facultăţii de ştiinţe economice, specialitatea managent financiarbancar, din cadrul Universităţii din Craiova. Acesta şi-a completat apoi studiile în Statele Unite ale Americii, la City University, unde a susţinut un program de EMBA în perioada octombrie 2003 - martie 2005.

De asemenea, acesta a urmat cursurile Academiei Naţionale de Informaţii Mihai Viteazul în 2014 şi un masterat în cadrul Universităţii Lucian Blaga din Sibiu.

SIF Mutenia (SIF4) are o capitalizare bursieră de 798,9 milioane lei, după ce de la începutul acestui an s-au realizat tranzacţii totale cu titlurile SIF4 în valoare de 72,48 milioane lei, ce au antrenat o apreciere a valorii de piaţă cu 51,83%, de cinci ori mai puternică decât cea a indicelui BET, referinţa bursei locale.

Principalele trei expuneri ale SIF Mutenia (SIF4) sunt reprezentate de: Banca Transilvania (TLV), Biofarm Bucureşti (BIO) şi BRD.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO