Burse - Fonduri mutuale

ASF cere proprietarilor Electroargeş să lanseze oferta de preluare

ASF cere proprietarilor Electroargeş să lanseze oferta...

Autor: Radu Bostan

07.12.2015, 00:04 926
Noii proprietari ai producătorului de electrocasnice Electro­argeş (simbol bursier ELGS), care au preluat controlul com­pa­niei după moartea omului de afaceri Cătălin Chelu şi deţin acum peste 50% din acţiuni, sunt obligaţi să facă ofertă pentru restul acţiunilor, în caz contrar urmând a fi amendaţi de ASF.

Companiile controlate anterior de Chelu, şi în special Electroargeş, au anunţat anul acesta intrarea în acţionariat a unor nume aparent noi, în urma unor tranzacţii derulate între firme cunoscute ca fiind vehicule de investiţii ale lui Chelu şi societăţi nou-înfiinţate.

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) arată însă că în spatele tuturor firmelor implicate se află două persoane, anume Ala Procopenco, văduva lui Chelu, care a fost vânzătoarea acţiunilor, şi Constantin Ştefan, acţionarul a două SRL-uri care s-au aflat la cumpărare. Amândoi au uti­li­zat însă „resurse financiare provenind de la aceeaşi sursă şi au direcţionat beneficiile către destinatari care sunt persoane im­plicate“, arată ASF, care conchide că SRL-urile controlate de Ştefan şi numeroasele firme controlate de Ala Proco­pen­co acţionează în mod concertat.

Împreună, cei doi deţin peste 51% din acţiunile Electroargeş, astfel că sunt obligaţi de ASF ca până pe 10 decembrie să depună documentaţia aferentă ofertei publice obligatorii pentru restul acţiunilor. La preţul actual de pe bursă, participaţia rămasă ar valora cel puţin 20 milioane de lei.

În trecut, Cătălin Chelu a preferat să fie amendat de ASF în loc să facă ofertă la companiile controlate indirect, inclusiv Electroargeş.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO