• Leu / EUR4.7216
  • Leu / GBP5.2121
  • Leu / USD4.2706
Burse - Fonduri mutuale

ASF face promoţii la tarife timp de şase luni. Statul va plăti mai puţin pentru listări

ASF face promoţii la tarife timp de şase luni. Statul va plăti mai puţin pentru listări

Autor: Monica Juganaru

4 mar 2014 415
Autoritatea de Supraveghere Financia­ră (ASF) va reduce în perioada 15 martie - 15 septem­brie mai multe tarife, printre care şi cel aplicat ofertelor publice de vânzare derulate de stat, comisionul urmând să scadă de la 0,5% la 0,35% din valoarea ofertei. ASF renunţă şi la comisionul anticipat perceput în cazul ofertelor publice ale statului.

În cazul ofertelor pu­bli­ce de vânzare derulate de companii private, in­sti­­tuţia de supraveghere în­casează înainte de lan­sarea operaţiunii cel pu­ţin 0,3% din valoarea ini­ţia­lă a acesteia, indife­rent de numărul acţiu­nilor cum­părate ulterior în ope­raţiune, iar la fi­nalul ofer­tei va încasa şi di­fe­­ren­ţa, dacă este ca­zul, pâ­nă la 0,5% din suma finală.

De asemenea, ASF scoate tariful de 2.500 de lei pentru aprobarea prospectului prelimi­nar în vederea evaluării succesului unei viitoare oferte.

Totodată, cota pentru admiterea la tran­zac­ţionare pe pieţe reglementate şi siste­me alternative de tranzacţionare a obligaţiunilor corporative, a obligaţiunilor emise de auto­rităţi ale administraţiei publice centrale şi locale, precum şi în cazul titlurilor de stat, va fi redusă de la 0,1% la 0,05%, în perioada menţionată. Tariful pentru înregistrarea titlurilor de stat va fi de 500 de lei, în loc de 1.000 de lei.

În perioada menţio­nată, ASF va reduce şi cota din valoarea tran­zac­ţiilor derulate pe pie­ţele reglementate şi/sau în cadrul sistemelor al­ter­na­tive de tranzac­ţio­na­re, de către interme­diarii care au calitate de market maker pentru un instrument financiar, de la 0,08% la 0,04%. Acelaşi tarif, de 0,04%, va fi aplicat şi pentru tran­zacţiile derulate cu instrumente finan­ciare de tip ETF (Exchange Traded Fund).

Market makerii pentru instrumentele derivate vor avea, de asemenea, tariful redus la 0,04 lei/contract, de la 0,08 lei/contract, pen­tru tranzacţiile cu instrumente financiare deri­vate derulate pe pieţele reglementate sau în ca­drul sistemelor alternative de tranzacţio­nare.

ASF a anulat tarifele pentru emiterea actelor de autorizare ca investitor calificat, care se plasau la 5.000 de lei pentru persoane fizice şi 10.000 de lei pentru persoane juridice.

Autoritatea reduce şi cota pentru tran­zacţiile derulate în afara pieţelor reglementate şi/sau sistemelor alternative de tranzacţionare de tipul tranzacţiilor turnaround, de la 0,15% la 0,04%. În tranzacţiile OTC turnaround brokerii internaţionali cumpără acţiuni pe bursă şi apoi le vând în afara pieţei clienţilor lor.

Acordul cu FMI prevede lansarea unor oferte publice iniţiale, la finele lunii iunie, pentru companiile de stat Electrica, Hidro­electrica şi Complexul Energetic Oltenia. Listarea Hidroelectrica va fi însă amânată, cel mai probabil, după ce compania a reintrat în insolvenţă.

Totodată, potrivit celor mai recente decla­raţii ale directorului general al Com­plexului Energetic Oltenia, Laurenţiu Ciurel, evalua­rea rezervelor de cărbune va dura cel puţin până la jumătatea anului, astfel că opera­ţiunea ar putea avea loc după termenul stabilit cu FMI.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 05.03.2014

 
Principalele valute BNR - joi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7216
Diferență: -0,1438
Ieri: 4.7260
Azi: 4.2706
Diferență: 0,3077
Ieri: 4.2652
Azi: 5.2121
Diferență: 0,9921
Ieri: 5.1738
Azi: 4.3268
Diferență: -0,5196
Ieri: 4.3396