Burse - Fonduri mutuale

ASF supune dezbaterii regulile pentru managerii de fonduri alternative

Foto: Octav Ganea

Foto: Octav Ganea

Autor: Roxana Pricop

06.07.2015, 00:03 287

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a publicat pe 2 iulie pe website-ul propriu proiectul de regulament privind administratorii de fonduri de investiţii alternative, supus consultării publice timp de zece zile.

Proiectul de regulament pune în aplicare prevederii legii numărul 74/2015. În baza acestei legi, ce transpune local prevederile unei directive europene, Fondul Proprietatea (FP) şi cele cinci SIF-uri vor fi reclasificate drept fonduri de investiţii alternative. Reclasificarea va aduce reguli mai stricte pentru investiţiile în companii nelistate şi mai multă transparenţă cu remuneraţiile pe care le încasează conducătorii şi directorii de investiţii care le administrează.

România este printre ultimele ţări care transpun în legis­laţia naţională directiva europeană a administratorilor de fonduri de investiţii alternative, DAFIA. Termenul limită iniţial era luna iulie 2013. Această directivă a fost adoptată de Comisia Europeană drept reacţie la criza financiară şi la comportamentul fondurilor de hedging, vehicule de investiţii considerate vinovate pentru criză şi care nu sunt încă înregistrate cu domiciliul în România.

Legea stabileşte că toţi administratorii locali de fonduri închise de investiţii care dispun de active mai mari de 100 mil. euro, inclusiv cu efectul de levier, sau de active mai mari de 500 mil. euro, fără efectul de levier, trebuie să se înregistreze la ASF ca administratori de fonduri de investiţii alternative.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO