Burse - Fonduri mutuale

Astăzi se împlinesc 25 de ani de la redeschiderea Bursei de Valori Bucureşti. Timp de 50 de ani a stat în beznă, iar din 1995 a renăscut din propria cenuşă

Astăzi se împlinesc 25 de ani de la redeschiderea...

Autor: Liviu Popescu

20.11.2020, 00:04 255

♦ Pe 20 noiembrie 1995 au avut loc primele tranzacţii la Bursa de Valori Bucureşti ♦ Acestea au aparţinut unui număr de 6 companii listate ♦ Astăzi la bursă sunt listate circa 350 de companii.

După o pauză de jumătate de secol, timp în care a fost închisă de socialişti pe fondul procesului de naţionalizare a economiei, Bursa de Valori Bucureşti înregistrează pe 20 noiembrie 1995 primele tranzacţii cu acţiuni.

Un sfert de veac mai târziu, adică în zilele contemporane, bursa a renăscut din propria cenuşă, companiile listate reprezentând 10% din Produsul Intern Brut, 8 milioane de viitori pensionari sunt acţionari indirecţi la unele dintre cele mai mari societăţi de la tranzacţionare, iar în prezent se poate deschide un cont chiar şi cu un selfie cu buletinul.

Potrivit datelor BVB, pe 20 noiembrie au fost realizate 45 de tranzacţii cu un volum total de 905 acţiuni care au aparţinut unui număr de 6 companii listate. „Până la finalul anului 1995, la BVB au avut loc, în total, 5 şedinţe de tranzacţionare, au fost efectuate 379 de tranzacţii cu un volum total de 42.761 de acţiuni, în valoare totală de 250.000 de lei. La finalul anului 1995, la BVB erau listate 9 companii, cu o valoare de piaţă de 25,9 milioane de lei“.

În prezent, la BVB sunt 352 de companii listate pe segmentul principal şi Sistemul Multilateral de Tranzacţionare (SMT) şi se tranzacţionează zilnic, în medie, peste 42 milioane de acţiuni “De asemenea, pe segmentul de obligaţiuni sunt prezenţi aproape 60 de emitenţi la Bursa de Valori Bucureşti, unde sunt listate 94 de emisiuni de obligaţiuni, cu o valoare nominala de 25,42 miliarde lei (5,22 miliarde euro). Din totalul emisiunilor, 17 emisiuni sunt în euro (valoare nominală de 2,38 miliarde euro) şi au fost listate în ultimii patru ani”, potrivit datelor BVB.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO