Burse - Fonduri mutuale

Atenţie! Pe Bursă cad avioane!

Atenţie! Pe Bursă cad avioane!

Autor: Andrei Chirileasa, Adrian Cojocar

09.06.2011, 23:45 319

Acţiunile combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT) şi cele aleRompetrol Rafinare (RRC), compania care deţine rafinăriaPetromidia, au suferit corecţii de peste 10% pe Bursă la închidereaşedinţei de tranzacţionare de ieri, după circa o săptămână în careau crescut spectaculos.

Oltchim şi Rompetrol Rafinare, două companii uitate deinvestitori în ultimul an şi cu pierderi mari în ultimii trei ani,au luat prin surprindere întreaga piaţă prin creşterileinexplicabile din ultimele zile. Dacă în cazul Olt­chim creşterileau început la mijlocul lunii mai, pe fondul discuţiilor privindprivatizarea companiei, la care statul deţine în prezent 55%, laRompetrol Rafinare creşterile au început săptămâna trecută, fără casă apară vreo ştire oficială care să justifice o asemeneareacţie.

Creşterile au contaminat şi alte companii din sectorulpetrolier, precum Rompetrol Well Services (PTR), Oil Terminal (OIL)şi Petrolexportimport (PEI), evoluţiile fiind la fel deinexplicabile pentru brokeri.

Şi ieri, încă din deschiderea şedinţei, acţiunile celor cincicompanii au crescut cu aproape 15% urcând câştigurile oferite deacestea de la începutul lunii iunie la peste 40%. În cazul Oltchim,creşterea era de 130%.

La finalul şedinţei, cumpărătorii au dispărut din piaţă, la felde brusc cum apăruseră.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO