Burse - Fonduri mutuale

Austriecii pun lacătul pe Armătura Cluj, vând activele şi concediază angajaţii

Austriecii pun lacătul pe Armătura Cluj, vând activele...

Autor: Adrian Cojocar

27.03.2014, 00:00 2991

Austriecii de la Herz Armaturen, care controlează producătorul local de armături Armătura Cluj (ARM) listată pe bursă, intenţionează să închidă secţiile de producţie din cadrul companiei, respectiv turnătoria de alamă şi turnătoria de fontă şi să concedieze angajaţii, potrivit convocatorului emis pe bursă de reprezentanţii Armătura.

Pe ordinea de zi a adunării acţionarilor se mai află şi propunerea de vânzare a tuturor bunurilor imobiliare din patrimoniul societăţii în vederea plăţii datoriilor companiei, majoritatea către acţionarii austrieci.

Decizia austriecilor de la Herz Armaturen vine după ce ASF a amendat conducerea societăţii şi a anulat operaţiunile de reducere a capitalului social la zero şi includerea ulterioară a unor datorii în capitalurile societăţii prin care 2.700 de acţionari ai Armătura care deţineau 25% din acţiunile companiei au rămas fără acţiuni şi nu au încasat niciun ban.

Armătura are circa 200 de angajaţi şi anul trecut a avut afaceri de 22,8 mil. lei şi a raportat o pierdere de 1,1 mil. lei. Compania avea la 31 decembrie datorii totale de 32,2 mil. lei din care 24,4 mil. lei către firme din grupul Herz Armaturen.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 27.03.2014

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO