Burse - Fonduri mutuale

Avioane Craiova cheamă acţionarii să aprobe un credit de 98,2 mil. lei pentru plăţi în avans conform unui contract încheiat cu Ministerul Apărării

Avioane Craiova cheamă acţionarii să aprobe un credit...

Autor: Tibi Oprea

21.10.2020, 00:00 487

Avioane Craiova (simbol bursier AVIO), companie aeronautică controlată de statul român, a convocat acţionarii pe 24 noiembrie 2020 pentru a aproba contractarea unei facilităţi de credit sub forma unor scrisori de garanţie bancară pentru plata în avans a sumei de 82,5 milioane lei, la care se adaugă şi TVA în valoare de 16,7 milioane lei, reprezentând plăţi în avans conform unui contract încheiat cu Ministerul Apărării Naţionale pe 14 august 2020. Plăţile în avans vor fi effectuate în două tranşe. Prima, de 51,8 milioane de lei, reprezentând 15,82% din valoarea totală a contractului, cu TVA inclusă, va fi efectuată în 2020, iar a doua, de 46,4 milioane de lei, reprezentând 14,18% din valoarea contractului, cu TVA inclusă, este programată pentru al doilea semestru al anului 2021. Avioane Craiova a semnat cu Ministerul Apărării un contract de

275 milioane lei, fără TVA, pentru modernizarea a 10 aeronave IAR-99 care vor fi folosite pentru pregătirea piloţilor care vor zbura ulterior pe aparate F-16 Fighting Falcon. Contractul are o durată de patru ani, ultima aeronavă modernizată urmând a fi livrată în termen de 48 de luni de la semnarea documentului, iar prima aeronavă modernizată va începe testele de pregătire după 22 de luni.

Lucrarile de revitalizare si modernizare ale aeronavelor IAR-99 se vor realiza si prin implicarea altor companii române şi străine, ceea ce va conduce la dezvoltarea pe orizontala a industriei naţionale, a anunţat Avioane Craiova în august. Compania cu 45 milioane de lei capitalizare este controlată în proporţie de 95% de statul roman prin Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri. De la începutul anului, acţiunile AVIO se tranzacţionează în creştere cu 12,6%, pe fondul unui rulaj de 1,1 milioane lei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO