Burse - Fonduri mutuale

Avioane Craiova, companie aeronautică deţinută de Ministerul Economiei, vrea să îşi majoreze capitalul social cu maximum 29 mil. lei, până la 31,5 mil. lei. Acţiunile scad cu 14%

Avioane Craiova, companie aeronautică deţinută de...

Autor: Tibi Oprea

10.12.2019, 00:00 623

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat prospectul Avioane Craiova (simbol bursier - AVIO), producător român din industria aeronautică cu o fabrică la Gherceşti, de majorare a capitalului social al societăţii cu maximum 29,2 milioane lei, respectiv de la valoarea actuală de 2,2 mil. lei la valoarea maximă de 31,5 mil. lei, prin emiterea a 11,7 milioane de acţiuni noi cu valoarea nominală de 2,5 lei fiecare, prin noi aporturi în numerar ale acţionarilor existenţi, potrivit unui raport la bursă.

Brokerii de la Prime Transaction au fost aleşi pentru intermedierea ofertei. Oferta se adresează acţionarilor înscrişi la Depozitarul Central la data de înregistrare 7 noiembrie 2019. Investitorii pot subscrie acţiuni noi în perioada 10 decembrie 2019 – 9 ianuarie 2020.

Acţiunile noi nesubscrise vor fi anulate. De la începutul anului, acţiunile AVIO se tranzacţionează în scădere cu 15,5%, pe fondul unui rulaj de 307.620 lei, emitentul ajungând la 4,4 milioane lei capitalizare. Luni, în urma publicării acestui anunţ, acţiunile companiei scădeau la ora redactării acestei ştiri cu 13,8%. Compania este controlată de statul român prin Ministerul Economiei cu 80,9% din capitalul social. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO